Întins pe spate, Paul stătea pe canapeaua galbenă din sufragerie şi citea un roman de Italo Svevo. În camera copilului plânsetele încetaseră. Adela apăru doar în nişte pantalonaşi roşii, din mătase. Sânii ei mari, obraznici, navigau prin încăpere ca două cuirasate, gata de atac.
- A adormit, spuse surâzând şi se culcă peste trupul lui, caldă, tandră, vârându-şi capul pe sub cartea la care el, încăpăţânat, nu voia să renunţe, prefăcându-se că citeşte în continuare. Trebuia să se răzbune pentru abstinenţa ei din ultima perioadă. Când el o dorise (nu că acum n-ar fi dorit-o), ea pur şi simplu îl ignorase. Se ura pentru că nu putea să fie la fel de neinteresat pe cât se arătase ea. O parte a corpului îl trăda în mod evident. Simţind răspunsul fizic al soţului ei, Adela râse vulgar, râs care, în alte condiţii, l-ar fi putut excita în plus, dar aşa, nu reuşi decât să-l înfurie şi mai tare, umilindu-l.
- Nu am chef, lasă-mă-n pace!, izbucni el şi-şi dădu seama de ridicolul situaţiei în care se afla.
- Hai să ne iubiiim!, zise ea, pisicindu-se delicios în braţele lui.
- De ce abia azi?!? Au trecut două săptămâni, zise Paul, chiar dacă ştia că ea va începe să plângă, să-i spună cât îi e de greu să se ocupe de toate ale casei şi, pe deasupra, să mai aibă grijă şi de copilul lor, care îi consumă şi ultima picătură de energie, şi că atunci, asaltat de aceste obiecţii care nu au alt rost decât să-l scoată pe el vinovat, partida de sex va fi compromisă. Uneori, după asemenea momente, era foarte mândru că nu a cedat, că i-a dat Adelei o lecţie prin care spera să-şi poată păstra intactă autoritatea asupra ei. Alteori, însă, după câte o perioadă mai lungă de inactivitate sexuală, Paul îşi spunea că riposta lui e inutilă, mai ales că lecţiile pe care credea că i le serveşte Adelei nu-şi atingeau scopul, povestea repetându-se me
