Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efect al crizei: mulţi români renunţă la mobil

Publicat in Adevarul, vineri 26 iunie 2009 ·

Telefonia tradiţională, cu şi fără fir, pierde tot mai mult teren în faţa programelor de comunicare pe internet. Trendul devine tot mai accentuat în Peninsulă, din cauza recesiunii economice. Conaţionalii încep să apeleze din ce în ce mai des la soluţiile alternative de comunicare precum convorbirile pe internet şi renunţă la telefonia tradiţională, mult mai scumpă. Atunci când doresc să comunice cu rudele sau cu prietenii din ţară, tot mai mulţi români apelează fie la computerul de acasă, fie la un internet-cafe, acolo unde preţurile pentru convorbirile internaţionale sunt mult mai mici faţă de cele practicate de operatorii de telefonie fixă sau mobilă.

Programele de tip VoIP (Voice over Internet Protocol), care permit efectuarea de convorbiri în timp real prin intermediul internetului, sunt în prezent o alternativă mai comodă şi mult mai ieftină la clasicul telefon mobil. Practic, două persoane conectate la câte un computer pot vorbi în direct, oriunde s-ar afla pe glob.

„Înainte cheltuiam peste 150 de euro pe factura de telefon. Am doi copii care sunau săptămânal sau trimiteau SMS-uri în ţară. De la începutul anului, ne sunăm toţi prietenii şi familia de pe internet, e mult mai ieftin. Acum am rămas cu un singur abonament de telefonie mobilă, înainte aveam mai multe“, spune Cristian Caramaian, stabilit în Tarragona.

„Cu 10 euro, vorbesc toată luna“

În Spania, ţară cu 46 de milioane de locuitori, există 9,3 milioane de posturi de telefonie fixă. Tendinţa este însă de accentuată scădere. Numai în luna aprilie a acestui an s-au desfiinţat 115.751 de posturi de telefonie fixă, dintre care 81.787 au fost ale unor persoane fizice.

„Dacă-mi încarc contul de VoIP cu 10 euro lunar, am suficient credit pentru o lună întreagă. Vorbesc în România cu doar 0,01 euro pe minut în reţeaua fixă şi cu 0,03 euro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 9 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°