Inimile celor patru
de Vladimir Sorokin
Editura ART, 2008
Vladimir Sorokin (născut în 1955 la Moscova) este considerat cel mai popular şi mai controversat scriitor rus contemporan. Poate şi pentru că este încă tânăr, dar precis pentru că are un talent neobişnuit: acela de a-şi martela eventualii cititori. În orice caz, a reuşit să-i bulverseze pe tinerii lui Putin, cei care, grupaţi în organizaţia de tineret „Calea comună“, au îndemnat la arderea cărţilor sale! Ăsta da, succes! Dar ce fel de literatură scrie Sorokin de provoacă atâta furie din partea tinerilor ideologizaţi de regimul lui Putin?
În România, până la apariţia cărţii pe care o prezint, au mai fost traduse romanele „Gheaţa“ şi „Ziua opricinicului“.
Autorul are obiceiul de a prezenta o lume rusească în care terifiantul se întâlneşte cu poezia de cea mai bună calitate. Aşa e viaţa în Rusia, frumoasă şi îngrozitoare.
Sorokin, care a obţinut în 2001 Premiul Naţional pentru Literatură, dar şi Premiul Ministerului Culturii din Germania, nu-şi menajează cititorii şi nici nu face cu ochiul publicului adorator de chestii literare siropoase. Practic, el sculptează în carne vie, de mi-este permisă expresia. Nimeni nu l-a comparat până acum cu Yuri Mamleev (sau poate n-am auzit), dar o fac eu: „Sectanţii“ ultimului reprezintă nec plus ultra în materie de rafinament al cruzimii, o adevărată bolgie a vieţii căzute în instinct morbid şi criminalitate pură, toate descrise cu o mână de maestru. Nu degeaba Mamleev a fost numit „urmaşul“ lui Dostoievski…
Totuşi, nici Sorokin nu se lasă mai prejos. „Inimile celor patru“ este romanul atrocităţii ridicate la rang de doctrină universală. Dacă Universul o fi având vreo gaură neagră pe post de fosă, unde să fie deversate dejecţiile unei umanităţi în delir.
Cele patru personaje ale romanului, un bătrân, un bărbat, o femeie şi un copi
