Coada este unul dintre cei mai noi prieteni ai mei.
A aparut in viata mea printr-un salt impresionant pe pervazul bucatariei. Un pervaz aflat la o inaltime destul de accesibila pentru o mica felina, de talia si de varsta lui. Prima noastra intalnire s-a produs ca intr-o telenovela gandita sa faca lumea sa planga. In cazul de fata - pe mine. Adica? Adica m-am trezit cu un fel de "aratare" pe patru labute, o caricatura tragica de motan, slab-mort, cu blana plina de funingine - de parca ar fi scapat dintr-un incendiu si s-ar fi salvat tasnind in sus, pe cosul casei... Pesemne ca aflase el de la pisicarimea fara stapan din zona noastra, cum ca in jurul unei case albe, cu pervaze albastre, dimineata, la pranz si seara se distribuie, in cantitati apreciabile, in farfurii de unica folosinta, mancare pentru pisici. Si un fel de "boabe" cu gust apetisant, numai bune de rontait. Dar cu siguranta ca bietul Coada n-a reusit niciodata sa ajunga la astfel de bunatati, fiind gonit de "rivalii" sai, ca "prea este slab si ponosit si murdar". Asa ca intr-o anume dimineata, m-am pomenit cu el... pe pervaz. La inceput m-a speriat felul in care arata. Dar privindu-l pe dupa perdea si vazandu-i starea mizera, i-am deschis fereastra. Coada a intrat pe geam cu teama. Apoi a sarit pe dalele de gresie ale bucatariei si, vazand ca nimeni nu-l goneste, s-a asezat pe un scaun tapitat. M-a privit fara sa scoata un sunet. Ochii lui, putin oblici, de culoarea cireselor galbene, pareau sa-mi spuna ca el este un motan onorabil, dar foarte nefericit si ratacit dintr-o rea intamplare in acest oras cenusiu, in care oamenii mari nu iubesc animalele. In privire ii sclipea o steluta de demnitate - ca si cand mi-ar fi zis: "Da, sunt mort de foame, sunt foarte murdar - dar daca venirea mea te-a suparat cumva, uite, plec chiar acum". Nu, nu ma suparase. Asa ca am luat masuri in ordinea urgentei lo
