Medicii mureşeni I-au salvat viaţa lui Vlad Nedelea, pacientul de 17 ani ce agoniza la IBCvT. Băiatul a primit o inimă nouă.
Vlad Nedelea, tânărul de 17 ani din Mangalia, a cărui poveste Adevărul de Seară v-a prezentat-o în 10 martie, a primit în sfârşit o inimă nouă. Băiatul suferea de cardiomiopatie dilatativă, boală de care aflase acum un an şi care se agravase între timp, iar transplantul de cord era unica sa şansă de salvare.
Operaţia lui Vlad a început la ora 11.30 şi s-a încheiat la ora 17.30, iar evoluţia pacientului este bună. Donatorul este un băiat tot de 17 ani din Focşani, a cărui cord a fost prelevat la Iaşi, ceea ce a însemnat că inima a stat destul de mult timp în ischemie.
Vlad va mai rămâne internat la Clinica ATI aproximativ 5 zile, după care va fi trasferat în alt salon şi va continua recuperarea. Medicii speră ca starea gravă în care se afla pacientul să nu-i afecteze evoluţia post operatorie. Donatorul de 17 ani a mai salvat viaţa şi altor pacienţi, deoarece o cornee şi un rinichi au ajuns la Iaşi, iar ficatul şi celălalt rinichi la Bucureşti.
Lista de aşteptare pentru un transplant de cord cuprinde în medie 25-30 de persoane, iar acest transplant este al doilea făcut la IBCvT anul acesta. De când se fac transplanturi de cord în Târgu-Mureş, la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant au fost realizate 29 de astfel de operaţii
Detalii despre operaţia complexă pe care au efectuat-o medicii mureşeni de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Mureş, precum şi despre starea pacientului aflaţi în Adevărul de Seară.