Performanţele tinerei de doar 19 ani au fost recunoscute la diverse festivaluri de dansuri şi teatru din ţară, unde a obţinut peste 90 de diplome. Profil
NĂSCUTĂ: 16 martie 1990, Zărneşti
FAMILIE: părinţi, două surori
STUDII: Liceul „Andrei Mureşianu” Braşov
Georgeta este înscrisă din clasa a III-a la Clubul Copiilor şi al elevilor din Zărneşti. Până în clasa a VIII-a a făcut gimnastică, iar în paralel, a urmat şi cursurile de dans modern, pe care le continuă şi astăzi. I-a plăcut să înveţe cum poate să execute cele mai frumoase figuri pe muzica modernă. Acum face parte din grupul „Amadeus” şi a impresionat de fiecare dată spectatorii. „Lecţiile le-a ţinut Rozalia Coman care este profesoara de sport, dar şi directoarea clubului din Zărneşti”, declară Georgeta. Stilul ei aparte şi ambiţia ce o caracterizează îi oferă statutul de cea mai bună şi apreciată dansatoare a clubului.
O dansatoare ambiţioasă
În perioada de debut nu putea suporta ca la reprezentaţii să stea în rândul din spate. „M-am ambiţionat şi după trei ani de muncă, pe lângă faptul că am ajuns pe locurile din faţă, am ajuns şi singura solistă în dansul «Visul» ”, declară tânăra. Primul dans modern pe care l-a învăţat nu îl va uita niciodată. „Pentru prima dată am dansat pe melodia «Leliţă Ioană», un dans stilizat popular la care am muncit foarte mult ca să iasă bine” , îşi aminteşte talentata dansatoare. De atunci, a interpretat peste o sută de dansuri, printre care, dans contemporan modern, aerobic, fantezie, coregrafică sau dans de caracter.
Vrea la Facultatea de Coregrafie
Georgeta petrece 2-3 ore pe zi în sala de repetiţii pentru ca toate figurile să îi iasă bine. Este foarte ambiţioasă şi îşi doreşte să urmeze Facultatea de Coregrafie de la Bucureşti sau din Cluj. „Chiar dacă acum susţin Bacalaureat