Filmul a avut premiera naţională în oraşul natal al regizorului
Actorii şi autorul lungmetrajului au fost foarte emoţionaţi şi au mulţumit autorităţilor care i-au ajutat la filmări.
Capitala filmului românesc s-a mutat pentru o zi la Vaslui. Premiera lungmetrajului „Poliţist, Adjectiv”, regizat de Corneliu Porumboiu, a atras vineri seară la cinematograful din complexul „Silver Mall“ sute de spectatori.
Pelicula a fost premiată recent la Cannes cu premiul FRIPESCI (Federation Internationale de la Presse Cinematographique), la secţiunea „Un Certain Regard“ şi premiul juriului la aceeaşi categorie. La eveniment au luat parte toţi cei care au susţinut realizarea acestui film, inclusiv regizorul Corneliu Porumboiu şi actorii din distribuţie: Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Marian Ghenea, Irina Săulescu, Ion Stoica şi Cosmin Selesi.
Pelicula, filmată în totalitate la Vaslui
„Poliţist, Adjectiv” a fost realizat integral în Vaslui, acesta fiind şi motivul pentru care Corneliu Porumboiu a ales să îi facă premiera chiar în oraşul natal, în detrimentul cinematografelor din ţară.
„Locaţia este foarte importantă pentru mine. Vasluiul este lumea pe care o cunosc cel mai bine. Foarte multă lume din acest oraş m-a ajutat la realizarea filmului, de la Primărie până la poliţia locală, prietenii apropiaţi, ba chiar şi oameni simpli. E modul meu de a le mulţumi tuturor încă o dată“, a spus Corneliu, care a fost însoţit la premiere şi de tatăl său.
Proiecţia de la Vaslui a are loc cu o săptămână înaintea premierei oficiale şi a distribuirii filmului în cinematografele din ţară. Vasluienii vor putea urmări pelicula sâmbătă şi duminică, Difuzarea este programată din două în două ore, începând cu 14.30.