Principalele miliţii loialiste din Irlanda de Nord au anunţat oficial sâmbătă că au renunţat la arme, marcând o nouă etapă în procesul de pacificare a provinciei britanice, informează AFP. Asociaţie de apărare a Ulster (UDA), Forţa voluntarilor din Ulster (UVF) şi Red Hand Commando (RHC), un grup asociat UVF, au anunţat că au început să îşi distrugă arsenalele, UVF afirmând că a încheiat deja acest proces.
Potrivit Reuters, UVF a ucis peste 540 de persoane în timpul conflictului din Irlanda de Nord, fiind cea mai sângeroasă dintre grupările paramilitare probritanice.
Aceste trei grupări, considerate teroriste, rămân interzise în întreaga Mare Britanie, potrivit NewsIn.
Miliţiile loialist protestante, care îi atacau pe catolicii separatişti, renunţaseră deja oficial la violenţă în ultimii ani, dar niciuna nu acceptase până în prezent să se dezarmeze.
Inamicul lor jurat, Armata Republicană Irlandeză (IRA, catolică), şi-a încheiat dezarmarea în 2005, iar în decembrie 2008 guvernul britanic acordase un an loialiştilor pentru a face acelaşi lucru.