Timişorenii sînt în negocieri avansate cu fostul antrenor de la FC Bruges
După experimentul reuşit cu Dusan Uhrin jr., patronul Marian Iancu încearcă o nouă mutare-surpriză pe banca Politehnicii. Joi seara, însoţit de "vicele" Emil Roşianu, a aterizat la Bucureşti tehnicianul belgian Jacky Mathijssen (45 de ani).
Fostul antrenor de la Bruges s-a întîlnit în cursul zilei de ieri cu Iancu şi au început negocierile. Şeful clubului de pe Bega i-a oferit un salariu stagional de 150.000 de euro, un contract pe două sezoane, cu obiective clare: cîştigarea titlului şi a Cupei României! Belgianul a cerut răgaz de o zi, pentru a cîntări oferta.
Ziariştii belgieni l-au poreclit "Micul Mourinho" pe Mathijssen pentru jocul psihologic prin care încearcă să-şi bulverseze adversarii înaintea partidelor, dar asta nu l-a salvat de demitere sezonul trecut, după ce a ratat grupele Ligii Campionilor.
"Nu vreau să comentez nimic în privinţa antrenorului şi a numelor care se vehiculează"
Marian Iancu, patron Poli Timişoara
Un milion de euro pe Bourceanu şi Ionescu
Chiar dacă n-a scăpat de interdicţia de a face transferuri, Poli a obţinut ieri semnăturile a doi fotbalişti. Alexandru Bourceanu (24 de ani, Oţelul Galaţi) i-a costat pe bănăţeni 830.000 de euro, inclusiv TVA, în vreme ce preţul lui Claudiu Ionescu (26 de ani, Gloria Buzău) a fost de 200.000 E. "M-am înţeles foarte repede cu cei de la Timişoara. Voi semna un contract pe 5 ani. Sînt extrem de fericit că voi juca în Champions League", a declarat Bourceanu.
Adversarul arbitrilor
Jacky Mathijssen este cunoscut în Belgia ca un adversar de temut al arbitrilor. Mass-media belgiană a dezvăluit însă că de multe ori tehnicianul obişnuieşte să dea vina pe arbitri pentru insuccesele echipei sale. Tehnicianul olandez a fost taxat la un moment da