Lucrurile mai ieftine le permit oamenilor să facă economii. Oamenii se reorientează spre consignaţii, magazinele second hand şi cele cu preţ fix pentru orice produs. Telefoane, rochii de mireasă, televizoare, îmbrăcăminte şi încălţăminte, bibelouri, centrale termice, aparate de aer condiţionat, de fitness, sau chiar o copie după „Geneza” lui Michelangelo, sunt doar câteva dintre lucrurile pe care sătmărenii şi le-au pus în vânzare în regim de consignaţie.
Chiar dacă magazinul s-a deschis doar de trei săptămâni, la consignaţia de pe Calea Traian au venit să îşi vândă lucrurile aproape 150 de sătmăreni. „Sunt pensionar, trebuie să îmi suplimentez cumva veniturile. Am adus trei telefoane în stare foarte bună şi o pereche de pantofi făcuţi la comandă. Sunt aproape noi, de abia i-am purtat. Un telefon deja a fost vândut, acum am primit 54 de lei pentru el”, spune Gheorghe Sas.
Criza i-a făcut mai economi
Cu veniturile subţiate de criză, sătmărenii au devenit nu numai economi în încercarea de a-şi administra mai bine bugetul, ci şi mai atenţi la modul în care se descotorosesc de lucrurile de care nu mai au nevoie.
Fiind perioadă de criză, chiar şi sătmărenii cu venituri medii încearcă să obţină bani pentru obiecte pe care în urmă cu câteva luni le aruncau pur şi simplu, sau le făceau cadou nevoiaşilor. „ Văd că sunt preţuri bune. Vreau să îmi iau şi nişte sandale. Sunt mai de calitate decât la magazinele cu 10 lei bucata, chiar dacă nu sunt lucruri noi. Am şi eu câteva lucruri de care nu mai am nevoie şi doar nu o să le arunc”, spune Agneta Pop.
În plin centru, pe o distanţă de câteva sute de metri, în spaţiile comerciale golite de afacerile falimentate de criză, s-au deschis aproape zece magazine care comercializează marfă cu totul la doar 10 lei, magazine second hand şi o consignaţie. „Deocamdată suntem singura consignaţ