Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ariciu: Cu fotbalişti de judeţ nu poţi promova

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 27 iunie 2009 ·

Fostul preşedinte al Chimiei Râmnicu Vâlcea din anii ‘80, Constantin Ariciu (foto), crede că o promovare nu se poate obţine decât cu fotbalişti de valoare.

„E o regulă de bază în fotbal. Cu fotbalişti de judeţ joci la judeţ, cu fotbalişti din primul eşalon joci la masa bogaţilor. Una e să aduci doi, trei jucători tineri din ligile inferioare pe care să-i integrezi treptat, alta e să începi echipa cu ei. Totul ţine de strategie, în opinia mea. La începutul pregătirilor de vară trebuie trasate obiectivele şi o strategie bine pusă la punct pentru îndeplinirea lor. E drept că înainte de Revoluţie altele erau regulile jocului, altfel se făceau transferurile. Acum nimeni nu îţi vine decât pe bani mulţi“, susţine Constantin Ariciu, fost preşedinte la Chimia Râmnicu Vâlcea în anii ‘80.

Acesta este convins însă că visul promovării nu va fi în curând realitate: „Eu cred că suporterii vâlceni merită să aibă, din nou, o echipă de prim eşalon, dar cred că încă este departe de împlinire acest vis“.

„Mai bine rotiţi

antrenorii vâlceni“

Preşedintele formaţiei FC Oltchim, care activează în Liga a III-a, Mihai Diculoiu, le-a dat un sfat conducătorilor de la CSM Vâlcea, în ceea ce priveşte banca tehnică: „Mai bine faceţi ca mine. Eu nu dau pe nimeni afară. Am patru, cinci antrenori, toţi vâlceni, pe care-i rotesc în permanenţă. Îl pun pe unul, îi trasez obiectivele. Dacă le îndeplineşte rămâne, dacă nu, vine următorul. Cred că este mai bine aşa. Şi este încă un avantaj important, cel care vine de la centrul de copii şi juniori ştie exact pe cine poate promova la echipa mare“. Diculoiu spune că este de acord ca fotbaliştii Stoica şi Vasile să fie transferaţi de la Oltchim la CSM, dar numai în anumite condiţii: „Eu îi dau şi azi, să-mi aducă oficialii de la CSM contractele şi le semnez pe loc, dar numai în condiţiile mele. Dacă nu au bani să d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump amână până la 9 iulie aplicarea taxelor vamale de 50% pentru UE

G4Media acum 35 minute
Preşedintele Donald Trump a declarat că Statele Unite vor amâna aplicarea taxelor vamale de 50% asupra produselor din Uniunea Europeană de la 1 iunie până la 9 iulie, pentru a câştiga timp pentru negocieri cu blocul comunitar, relatează AP, citată d

Luni încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026 / MInisterul Educației: ”Vă rugăm să aveţi în vedere că înscrierea nu se face pe principiul „primul venit, primul servit””

G4Media acum 17 minute
Înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026 încep luni.. În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 luni şi 3 ani, în limita numărului de l

MApN respinge două noi falsuri distribuite masiv în mediul online: instituirea stării de mobilizare și retragerea soldaților americani din România

Libertatea acum 3 ore
MApN a prezentat duminică, 25 mai, noi dezinformări şi informaţii false pe subiecte de securitate şi apărare, distribuite în mediul online, privind restricţionarea circulaţiei bărbaţilor cu vârste între 18 şi 65 de ani, ca urmare a instituirii stări

România s-a calificat în „optimile” Campionatului Mondial de minifotbal! Următoarea adversară

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
România, campioana mondială en-titre, s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial de minifotbal, după remiza cu Franța din ultima partidă a fazei grupelor, scor 0-0! FINAL DE PARTIDĂ: România - Franța 0-0. Minutul 50: Minutul 48: M

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 10 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 10 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

MApN: Noi dezinformări distribuite în mediul online, privind restricţionarea circulaţiei bărbaţilor cu vârste între 18 şi 65 de ani, ca urmare a instituirii stării de mobilizare şi retragerea totală a militarilor americani din România

News.ro acum 9 ore
MApN prezintă, duminică, noi dezinformări şi informaţii false pe subiecte de securitate şi apărare, distribuite în mediul online, privind restricţionarea circulaţiei bărbaţilor cu vârste între 18 şi 65 de ani, ca urmare a instituirii stării de mobil

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 7 ore
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 14 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/13°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

14°/23°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/15°
mar.

11°/14°
mie.

14°/15°
joi

13°/15°
Constanta
acum

13°
lun.

9°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

9°/19°
mar.

9°/15°
mie.

12°/15°
joi

11°/18°
Timisoara
acum

lun.

8°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/22°
joi

14°/20°