Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Kun Laszlo, un coregraf perfecţionist - portret

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 iunie 2009 ·

Clujeanul a înfiinţat Boemdance, cea mai mare trupă de dans modern din Cluj-Napoca. Din echipa sa au făcut parte mai multe nume ce au devenit celebre în ţară, printre care şi una din bebeluşele de la Cronica Cârcotaşilor. Toată lumea îl cunoaşte ca Fretzy şi astfel îi place să i se spună. Trăieşte din dans din 2002, însă visa la acest lucru din primii ani ai vieţii. „Dansul este pentru mine o mare pasiune. Când eram mic, părinţii mă duceau la teatru, unde foarte mult m-a atras scena”, ne-a povestit Fretzy. Se întâmpla în perioada grădiniţei, după care, la vârsta de 12 ani, clujeanul a început să joace într-o trupă de teatru.

Nu a durat mult până să facă pasul ce avea să îi schimbe viaţa. „La 22 de ani am început să dansez în trupa Madness a Casei de Cultură a Studenţilor. Am dansat timp de doi ani”, a spus acesta. Apoi, în 2002, a fondat Boemdance, trupa de dansatori şi animatori care a participat, de-a lungul anilor, la toate party-urile mari din oraş. Dansatorii şi animatoarele pe care i-a pregătit timp de şapte ani au dansat în cluburi, în faţa unor DJ de renume, la celebrul festival Delahoya sau la show-urile organizate în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Mai mult decât atât, Boemdance a participat la numeroase turnee în ţară, fiind invitaţi la emisiuni ori să danseze la concerte susţinute de DJ Project, Activ sau Trident.

„Micuţa Raicu”, după cum a fost poreclită Ioana Petric, noua bebeluşă din Cronica Cârcotaşilor, a învăţat să danseze tot în trupa clujeanului.

Vrea ca dansul să ajungă în şcoli şi grădiniţe

Fretzy spune că e greu să formezi o trupă fiind coregraf, mai ales dacă eşti unul perfecţionist. „Trebuie să scoţi cele mai frumoase lucruri din oameni, nu e destul ca dansatorii să înveţe nişte paşi de dans. Dansul e sport şi artă, iar rezultatul e frumos”, spune acesta.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 20 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum 45 minute
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 23 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°