Organizare zero, ieri, la celebrarea Zilei Drapelului de pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa Dacă în anii trecuţi Ziua Drapelului era sărbătorită cu mult mai mare fast şi oficialităţile locale, directori ai instituţiilor din municipiu se înghesuiau să ocupe un loc cât mai în faţă, ieri nimic nu s-a întâmplat conform aşteptărilor.
Autorităţile locale nu au acordat niciun interes evenimentului. Organizarea celor de la prefectură a lăsat de dorit, cu jumătate de oră înainte de începerea ceremoniei aceştia nici măcar nu instalaseră aparatura necesară. Până şi membrii gărzii de onoare, ai jandarmeriei, ai ISU Dobrogea, ai Marinei Militare au tratat cu mult mai puţin interes evenimentul comparativ cu anul trecut. Cât despre curioşi, aproape niciunul.
Cât despre oficialităţile locale, nici măcar prefectul, Liviu Brăiloiu, nu a fost prezent la ceremonie, locul său fiind ţinut de subprefectul Mircea Iustian, care a rostit discursul specific evenimentelor de acest gen şi a prezentat onorul drapelului înălţat pe catarg. Monixa Coroiu, asistentă în cadrul Cabinetului prefectului a motivat absenţa şefului său spunându-ne că este plecat din localitate, după care a părăsit şi ea festivitatea. Pe lista absenţilor a mai figurat şi Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, care obişnuia, anii trecuţi, să-şi facă simţită prezenţa. De altfel, potrivit unor surse neoficiale, ÎPS Teodosie fusese invitat şi îşi confirmase prezenţa însă, exact la momentul începerii ceremonialului, soborul de preoţi a anunţat că acesta nu va mai veni.
Vechii directori, mai conştiincioşi decât cei noi
Doar câţiva din şefii de deconcentrate rămaşi pe posturi au avut bunăvoinţa de a participa la eveniment. Elena Frâncu (Direcţia de Sport), Romulus Mincă (AJOFM), Florian Constantin (ITM), Francisc Paloşi (liderul regional al UDMR), Virgil Coman (directorul Direcţiei Judeţ