Brăila este un oraş pitoresc, situat la malul Dunării. Aici oamenii respiră greu, oftează la umbra panourilor publicitare şi, conform ratei criminalităţii, aşa cum doresc autorităţile să ne-o prezinte uneori, aerul mult prea tare, de oraş portuar, le sparge capetele şi în niciun caz lopata huliganului de Viziru şi nici box-ul golănaşului, timid crăcănat, de Piaţa Mare - Chercea.
În acest oraş există, în cadrul "organelor de menţinere a ordinii", un veritabil şi aparent eficace cult al filajului de agrement, la nimereală, după cum cade moneda, pe criterii uneori de-a dreptul romantice, care poate duce câteodată la cele mai bizare reţete de depistare a unui infractor. Să exemplific: acum o săptămână, cu vreo 5 minute după orele 00:00, mă plimbam pe Bulevardul Independenţei, pe distanţa Carantinei-Barieră, când am fost abordat de doi poliţişti comunitari, sceptici peste măsură şi alarmaţi de prezenţa mea pe bulevard la acea oră "bănuibilă" a nopţii, care m-au asaltat cu o serie de întrebări cel puţin stupefiante, de genul: 1. ce căutam la acea oră pe bulevard? 2. de ce mergeam pe acea distanţă? 3. de ce mergeam pe jos pe acea distanţă? 4. de ce nu eram la facultate la acea oră? 5. la ce facultate sunt student? 6. de ce m-am uitat la copaci, vitrine şi la asfalt în timpul mersului? Simplu. Şase întrebări simple. Nicio mare filozofie la mijloc.
La sfârşitul interogatoriului petrecut la intrarea blocului în care locuiesc, am descoperit cu stupoare că am fost filat. Ce pot spune? Cei doi aveau şcoală. Au fost silenţioşi ca doi "fluturaşi" instruiţi la Jilava. Nici măcar nu le-am simţit prezenţa. Apoi, piesa de rezistenţă, unul dintre cei doi politişti, mic, îndesat şi blondin, era chiar pregătit să-mi "taxeze" nerăbdarea de-a ajunge în casă cu un jet de spray paralizant, pe motiv că răspunsurile mele nu corespundeau bănuielilor acestora, mai ales că dov
