Cursa Bucureşti-Cluj a companiei Tarom care urma să decoleze aseară la ora 21.25 din Bucureşti a fost întârziată de un pasager speriat de condiţiile meteo. Acesta a cerut căpitanului aeronavei să fie lăsat să coboare. Condiţiile meteo din capitală erau extrem de nefavorabile aseară, la decolare, dar căpitanul aeronavei care urma să decoleze spre Cluj-Napoca, a dat asigurări că nu vor fi probleme.
După ce a parcurs la sol câteva tururi în plus din cauza furtunii, căpitanul aerovanei a decis că zborul poate fi efectuat fără probleme pentru cei aproape 120 de pasageri îmbarcaţi în avion.
În momentul când se pregătea să decoleze, unul dintre pasageri a început să urle în engleză: „Nu vreau să zbor, mi-e frică. Vreau să merg acasă, lăsaţi-mă să cobor". Una dintre stewardese i-a cerut asigurări că decizia sa este finală şi i-a transmis imediat căpitanului, care a decis întoarcerea aeronavei.
Pasagerul, care venea de la Istanbul, şi-a cerut scuze pentru gestul său, dar a stârnit rumoare în rândul celorlalţi. „Nici mie nu-mi place să zbor pe o asemenea vreme, dar nu fac circ. Prefer să am încredere în piloţi", a spus unul dintre pasageri.
Speriat, turistul şi-a luat bagajele şi a părăsit aeronava, spre nemulţumirea mai multor pasageri, care au fost nevoiţi să rămână la sol încă 40 de minute din cauza acestui incident. „Bagajele îmi sunt la Istanbul, dar mă descurc eu cumva. Nu pot să zbor pe o asemenea vreme", a mai spus turistul, înainte de a ieşi pe uşa avionului.
În cele din urmă, cursa a decolat la 22.05 şi a ajuns la Cluj-Napoca la ora 22.33, după ce pilotul a reuşit să reducă din durata zborului, care în mod normal este de 50 de minute, conform orarului companiei.