Vâlceanul a propus un nou gen de spectacol, teatrul imaginativ, pentru a aplana disputele dintre textieri şi regizori, fiecare absolutizându-şi rolul.

Provenit dintr-o familie de învăţători, la vârsta de patru ani, Doru Moţoc ştia deja să citească.„La Colegiul «Alexandru Lahovari» am avut noroc de un profesor de limba română excelent, cu un destin extraordinar. Din cauza războiului, profesorul Traian Canteamir, de la Universitatea din Cernăuţi, s-a refugiat aici din cauza răboiului. Drama lui a fost o întâmpare fericită pentru noi. În clasa a VI-a, la o teză la limba română, mi-a dat nota zece cu +, pentru care a vuit toată cancelaria”, povesteşte dramaturgul. În anii studenţiei a debutat în revista Luceafărul fiind promovat în rubrica „Dintre sute de catarge”, de poetul Mihu Dragomir. Maestrul Doru Moţoc a intrat în învăţământ, după facultate, apoi a renunţat scriind la revista „Argeş” a teatrului „Al. Davilla”. Remarcat ca poet, s-a lansat şi ca dramaturg dar şi ca actor, jucând numeroase piese la Teatrul Popular din Râmnicu Vâlcea. Gazetar la „Scânteia tineretului”, apoi scriitor la reviste literare, Doru Moţoc a scris „la greu” piese de teatru pentru televiziune (şase piese), radiofonic (opt piese), iar piesa „Undeva, o lumină” s-a jucat în peste 200 de reprezentaţii în cinci stagiuni, atât pe scena Teatrului „Lucia Sturza Bulanda”, în interpretarea unor mari actori dar şi în ţară.

„Zborul – Ce fericire!”

Disputa dintre autorii de texte dramatice şi regizorii care pun piesele în scenă, dispută prin care fiecare absolutizează rolul lui, dramaturgii militând să nu le fie motificate textele, iar regizorii optând pentru o libertatea de expresie dincolo de canoanele textierilor, l-a derminat pe dramaturgul vâlcean să găsească o variantă de conciliere. „Menirea artiştilor este de a activa imaginaţia şi că poţi realiza piese fără didasca