Oficialităţile spun că încearcă să cucerească această titulatură prin asocierea cu zona Bucovinei
Specialiştii cred că municipiul Suceava poate atrage mai mulţi vizitatori, dacă organizează evenimente la care să fie invitaţi artişti de marcă.
Ultima iniţiativă a edililor suceveni a fost criticată de oamenii de cultură şi de sucevenii care de Paşte au primit cadou un gigant ou încondeiat din partea oficialilor. „Am urmărit odată un grup de turişti ajunşi în faţa oului din Gura Humorului. Nu numai că n-au fost încântaţi, dar au avut o reacţie negativă, de neplăcere”, afirma, de Paşte, Nicolae Dărămuş, jurnalist.
„«Paştele în Bucovina» şi «Crăciunul în Bucovina», care s-au desfăşurat preponderent în municipiu, au avut rolul de a atrage cât mai mulţi turişti. Prin astfel de iniţiative încercăm să ne facem remarcaţi. Oraşul Suceava este un oraş turistic în redevenire“, afirmă Viorel Seredenciuc, viceprimarul municipilui.
Pentru a-i atrage pe turişti să rămână şi în municipiu, oamenii de publicitate le recomandă organizarea de evenimente de impact cu artişti cunoscuţi. „Un eveniment de tipul «Best Fest» ar putea îmbunătăţi simţitor imaginea Sucevei“, este de părere Adrian Mironescu, designer independent.
Turiştii, trimişi la shopping
Viceprimarul Seredenciuc spune că vizitatorii care merg la mănăstirile din Bucovina şi la Cetatea de Scaun pot fi convinşi să se cazeze mai mult în oraş datorită ofertei generoase la capitolul spaţii comerciale. „Pe partea economică stăm foarte bine. La nivelul Regiunii Nord-Est avem cel mai mare număr de metri pătraţi de spaţii comerciale pe cap de locuitor“, apreciază oficialul sucevean.
Cele mai mari probleme care-i fugăresc pe turişti sunt legate de infrastructura rutieră şi de lipsa fondurilor pentru dezvoltarea Aeroportului Suceava.