"Şase-a patra cincizeş’unu." "Măi, mă laşi, ăsta chiar le ştie. Ia zi: tanti Lucreţia?" "Patru-a zecea douăş’opt, trei ani înainte de nea Puiu a lu’ Dan." "Calculator curat, dom’le, aici nu mai trebuie evidenţa populaţiei, nici birou electoral." Asist la obişnuita demonstraţie de memorie aplicată a lui nea Neluţă, gestionarul. Ştie datele naşterii tuturor, pe o rază de vreo zece kilometri. Cîteodată, mai vine unul şi întreabă cînd s-a născut exact naşi-sa, că ar fi cam luna asta şi nu mai ştie data precis, să nu facă vreo gafă, să ştie cînd să-i ducă o floare. Oricum, centrul social din Maluri e la cîrciumă. Nu e vreo surpriză. Aşa e prin toate satele europene, din ce ştiu eu. În Maluri, cîrciuma este şi magazin cu ofertă minimală de produse, că nea Neluţă are un frigider, dar e unul obişnuit, un Arctic, nu e vitrină d’aia mare, să poată pune mezeluri sau carne sau iaurturi. În frigiderul cu pricina stau doar berea şi trei-patru sticle de vin alb (supraevaluat în raportul preţ-calitate, dacă mă întrebaţi pe mine).

Cîrciuma este chiar lîngă biserică şi vizavi de tanti Felicia. De aceea, nea Neluţă are doi concurenţi serioşi. Duminica nici nu vine la magazin. E zi de sărbătoare, e zi de slujbă şi nu se cade să vinzi băutură la ieşirea de la liturghie. Nu i-a cerut nimeni asta, aşa a decis el. Concurentul doi este, într-un fel, tanti Felicia. Ea vinde cea mai bună ţuică din sat. Nu-i vorbă, cam 11 luni pe an, este şi singura ţuică din sat. Ce se fierbe prin octombrie nu prea rezistă în butoaiele oamenilor pînă la Crăciun, decît în cazuri speciale, că se bea. Zice-se că e bine să vii să cumperi ţuică de la tanti Felicia atunci cînd acasă e doar nea Ionică, soţul. Cică iei mai ieftin (am încercat, aşa e). În după-amiaza aia, stăteam la o bere cu Dan Ciobanu’, cu Mihai Vecinu’ şi cu Gheorghe. Mai erau doi, dar nu-i cunoşteam la vremea aia. De fapt, venisem să cu