Imaginile din jurul concertelor din 1992 şi 1996 conturează un altfel de portret, dincolo de lumina reflectoarelor, al celui care în anii ’90 isteriza o lume întreagă cu prestaţiile sale. Câteva episoade petrecute în timpul vizitelor lui Michael Jackson în România trasează schiţa unei vieţi confiscate de cei din jur. Dincolo de isteria naţională, tonele de lacrimi vărsate în timpul concertelor din România ale lui Michael Jackson şi numeroasele mărturii oficiale ale acelor momente, rămân micile poveşti. Detaliile, fracţiunile de secundă, cuvintele peste care se trece cu uşurinţă pentru a ajunge la strălucirea momentului imortalizat.

Regăsite după moartea celui care a schimbat definitiv percepţia asupra noţiunii de spectacol, acestea conturează indicii şi trasează mici istorii personale. Vorbesc altfel despre viaţa cuiva prins în protocoale oficiale, spaime ipohondre şi emoţii simple. Despre viaţa iremediabil ruptă între două nevoi: fericirea şi banii.

„Time is money“

Înaintea spectacolului din 1992, Michael Jackson a fost primit la Palatul Cotroceni de proaspătul reales preşedinte al României, Ion Iliescu, prezentat în reportajele transmise la televiziune ca fiind „un om de două ori fericit: o dată, ştiţi dumneavoastră pentru ce, şi a doua oară pentru că-l primeşte pe marele artist“.

Jackson şi Iliescu s-au mai întâlnit şi după concert, când fostul preşedinte l-a aşteptat pe starul american o oră la Cotroceni, pentru a-i dărui un trofeu şi o uniformă de jandarm. Aflând că Michael este pe fugă, urmând să plece spre următorul concert, din Turcia, Ion Iliescu s-a conformat docil, cu un zâmbet larg şi spunând: „Time is money“.

„Cateringul“ din România şi frica de boală

Revenit în România, în 1996, Michael a fost preluat de un al doilea producător, Vali Stoian, cel care, din 1964 şi pân