Sondajele din multe democraţii arată că cetăţenii nu sînt mulţumiţi de liderii lor. Lucrul este valabil mai ales în Marea Britanie, unde un număr de parlamentari au folosit banii de cazare daţi de Parlament pentru a-şi rotunji veniturile " uneori legal, alteori nu. Unii analişti prezic că numai jumătate dintre parlamentarii englezi vor fi realeşi în mandatul viitor.

Dar, indiferent de comportamentul anumitor legislatori britanici, problemele merg mult mai departe decît posibilitatea ca votanţii să-i "azvîrle pe ticăloşi afară". Există şi întrebarea cît de bine predată şi învăţată este o conducere bună într-o democraţie. O democraţie validă presupune o conducere larg răspîndită, de la guvernanţi la societatea civilă. Cetăţenii care-şi exprimă îngrijorarea privind conducerea trebuie să înveţe nu doar cum să o evalueze, ci şi cum s-o practice ei înşişi. Mulţi observatori spun că a conduce e o artă mai mult decît o ştiinţă. O conducere bună ţine de situaţie. În cartea mea, The Powers to Lead, numesc acest meşteşug "inteligenţă contextuală". Abilitatea de a mobiliza eficient un grup de oameni este, în mod cert, o artă mai degrabă decît o ştiinţă previzibilă şi ea variază în funcţie de situaţii, ceea ce nu înseamnă că nu poate fi studiată şi însuşită în mod profitabil.

Muzica şi pictura se bazează în parte pe talente înnăscute, dar şi pe exerciţiu şi practică. Iar artiştii pot beneficia nu doar de cursurile propriu-zise, ci şi de lecţii de apreciere artistică ce-i introduc în repertoriul complet al unor maeştri mai vechi.

Învăţarea conducerii poate lua diverse forme. A învăţa din experienţă este cea mai obişnuită şi cea mai solidă. Ea produce acea cunoaştere tacită care este crucială în momente de criză. Însă experienţa şi intuiţia pot fi întărite de cunoaşterea analitică, acesta fiind scopul cărţii mele. Aşa cum observa Mark Twain, o mîţă care a sta