Din expoziţie vor face parte o serie de obiecte personale precum maşina de scris, lampa de birou, medaliile şi diplomele obţinute de academician şi chiar ochelarii purtaţi în timpul vieţii. Începând cu acest an, Muzeul Regiunii Porţile de Fier, va derula o serie de activităţi şi manifestări sub genericul „Personalităţi mehedinţene”. Pentru început, chiar de mâine și până pe 14 iulie, muzeul va găzdui o expoziţie inedită, în care vor fi expuse obiectele personale ale unei mari personalităţi mehedinţene. Este vorba de academicianul Vasile Gionea, pe data de 8 noiembrie 2009, împlinindu-se 10 ani de la trecerea lui în eternitate.
„Această expoziţie este una temporară şi face parte din manifestările ocazionate de Ziua Dunării. Vor fi expuse obiecte personale precum diplomele şi medaliile primite de academician de-a lungul vieţii, cărţi primite cu diferite autografe, dar cel mai interesant este faptul că vor fi expuse chiar şi biroul de lucru, scaunul şi maşina de scris, lampa de birou ba chiar şi ochelarii acestuia.
Noi mergem mai departe şi dorim ca în fiecare an să organizăm expoxiţii cu şi despre personalităţi mehedinţene”, declară directorul muzeului, Sorina Matacă. De altfel, aceasta susţine că la acest eveniment vor participa şi copii de Palatul Copiilor din Severin, ce vor susţine la sediul muzeului o reprezentaţie de dansuri de societate, precum dansuri tematice, dansuri stilizate, valsuri.
Academicianul Vasile Gionea
Vasile Gionea s-a născut la data de 21 februarie 1914 în comuna mehedinţeană Gârbovăţu de Jos. În anul 1936 a absolvit cursurile Facultăţii de Drept, promovând în 1939 examenul de avocat definitiv, la care s¬-a clasificat pe primul loc din ţară. Între anii 1939-1942 a efectuat studii de doctorat în drept şi în ştiinţele economice la Facultatea de Drept din Cluj, iar între 1937-1953 a lucrat c