Se spune că atunci când copiii se fac mari şi pleacă din casa în care au crescut, părinţii îşi pierd scopul în viaţă. Studiile recente arată că lucrurile nu stau chiar aşa. Încă din anii ’70, experţii în probleme de cuplu au popularizat „sindromul cuibului gol” ca fiind o perioadă a depresiei şi a pierderii sensului vieţii care-i ating pe părinţi (în special pe mame), după ce copiii pleacă de acasă. S-au scris zeci de cărţi şi de pagini web cu sfaturi pentru părinţii rămaşi singuri.

Dar tot mai mulţi cercetători sugerează că fenomenul a fost interpretat greşit. Deşi multor părinţi le este cu siguranţă dor de copiii lor, care fie au plecat la facultate, fie şi-au găsit o slujbă ori s-au căsătorit în alt oraş, se bucură în acelaşi timp de o mai mare libertate şi de mai puţine responsabilităţi, date tocmai de lipsa copiilor.

Şi, în ciuda temerii obişnuite că partenerii cu vechime pot descoperi că nu îi mai leagă nimic odată ce la mijloc nu mai sunt copiii, cercetările recente arată că, de fapt, satisfacţia maritală se îmbunătăţeşte când copiii dispar din peisaj. „Părinţii sunt fericiţi alături de copiii lor, dar căsnicia le merge mai bine după ce rămân singuri”, spune Melissa Gorchoff, specialist în relaţiile adulte, de la Berkley University din California, citată de cotidianul „The New York Times”.

Satisfacţia scade după naştere

Poate că această „descoperire” nu-i surprinde pe partenerii unui cuplu, însă a înţelege de ce cei cărora le rămâne „cuibul” gol au relaţii mai bune poate fi o importantă lecţie de fericire maritală, folositoare părinţilor care mai au încă ani buni de stat cu copiii sub acelaşi acoperiş.

Una dintre cele mai indigeste descoperiri a studiului ştiinţific asupra căsătoriei a fost efectul negativ pe care îl au copiii asupra relaţiilor de cuplu fericite. În ciuda credinţei popular