Mii şi mii de maşini ţâşnesc vineri după-amiaza din Bucureşti, gonind spre mare, în timp ce discul sângeriu al soarelui apune în urma lor. Invazia uriaşului roi de licurici furioşi durează până la miezul nopţii şi reîncepe sâmbăta, în zori. În weekend, peste 50.000 de turişti migrează spre ţărmul mării, iar duminica se întorc acasă, într-un ritual pe care îl urmează cu entuziasm şi chin. O, şi cât chin!

Arşi de soare, obosiţi şi nerăbdători, oamenii trebuie să treacă prin iad ca să ajungă în punctul final al călătoriei lor.

Deşi marea e tot acolo, la locul ei, parcă în fiecare vară drumul devine mai lung şi mai dificil. Şi cu toate astea, românii sunt dispuşi să se încoloneze şi să piardă mai mult timp pe drum pentru două zile de distracţie la malul mării.

Astăzi, şirurile de maşini bătute de arşiţă se revarsă din nou pe şoselele gâtuite şi pe autostrada neterminată. Până la sfârşitul lui septembrie, aşa va fi în fiecare duminică drumul de la mare spre casă al celor care se încumetă să-l parcurgă: cu şiruri infinite de maşini blocate la intrarea pe Autostrada Soarelui, cu coloane motorizate scurgându-se spre Hârşova, pe „drumul european” înghiţit de nenumărate sate ce îl populează cu tractoare, căruţe, biciclişti şi câini, cu agonia prelungită a limitărilor de viteză, cu nervi, cu nerăbdare, cu şoferi tupeişti care fac slalom printre vieţile celorlalţi şi cu poliţişti depăşiţi de situaţie.

Minisejurul de weekend se încheie inevitabil cu nervi şi cu sudoare, pentru că în România drumul spre mare, pavat cu bune intenţii, nu este pentru turişti normali, care vor să se relaxeze. E pentru kamikaze.