Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A băut spirt în memoria lui Michael Jackson

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 28 iunie 2009 ·

COMPASIUNE. Fanii mioritici ai „Regelui pop” au plâns pe hiturile artistului, unii ajungând să spargă geamuri şi să consume alcool până la comă. Sursa: Reuters

Moartea lui Michael Jackson este plânsă de fanii din întreaga lume, care stau cu sufletul la gură ca să afle când va fi înmormântat cel supranumit „Regele popului”.

Institutul medico-legal din Los Angeles a încredinţat familiei trupul neînsufleţit al artistului. Până ieri, rudele nu au dezvăluit niciun detaliu în legătură cu înmormântarea. Cel mai probabil, va fi o ceremonie privată, pentru familie şi prieteni, însă presa străină anticipează faptul că vocile fanilor vor fi auzite şi vor fi organizate şi funeralii publice, existând deja speculaţii că vor strânge mulţimi impresionante.

În urma autopsiei a fost exclusă definitiv ipoteza vehiculată zilele trecute potrivit căreia Michael Jackson ar fi fost omorât. Totuşi, alte teste, printre care şi cele toxicologice, au fost cerute, astfel încât stabilirea exactă a cauzei morţii va dura mai multe săptămâni, au declarat reprezentanţii de la morgă, citaţi de BBC News.

Adoraţie până la spitalizare

Vestea că s-a stins Michael Jackson, ale cărui concerte le-a luat respiraţia multor fani veniţi să-l vadă, le-a provocat şiroaie de lacrimi oamenilor ieşiţi în stradă să aducă un ultim omagiu celebrului artist.

Şi în marile oraşe ale României a avut răsunet. Vineri noaptea, doi ieşeni care îl adorau pe Michael Jackson au ajuns la Spitalul de Urgenţe „Sf. Ioan” Iaşi. Dorin D., 31 de ani, aflat în comă după ce a băut spirt, a fost luat de ambulanţă din gară. „Examenele toxicologice au arătat o alcoolemie de peste 345 mg.

Când starea clinică s-a ameliorat, acesta le-a declarat psihologilor că a consumat etanol într-un grup de prieteni îndureraţi de moartea lui Michael”, a precizat Tudor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 6 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 6 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 5 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 3 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum 11 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 6 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Cod galben de ceaţă densă în judeţul Timiş. Vizibilitate sub 50 de metri în unele zone

Mediafax acum 3 ore
Meteorologii avertizează că în această noapte, între orele 23.00 şi 5.00, întreaga zonă joasă a judeţului Timiş va fi afectată de ceaţă densă. Fenomenul va reduce vizibilitatea local sub 200 de metri. În unele zone izolate, chiar sub 50 de metri.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°