Dacă vrei să fii tratat regeşte, îţi iei cameră la castel. Eventual, o cameră în care a locuit Regina Maria sau Împărăteasa Elisabeta a Austriei. Cine nu a auzit de faimoasele castele din Spania? Mulţi le vizitează, descoperind colecţii valoroase de artă, iar unii aleg să se cazeze aici. Fiindcă în ţările în care industria turistică este foarte dezvoltată, vechile clădiri medievale au fost transformate nu numai în muzee, ci şi în hoteluri de lux. Iar preţurile nu sun
Dacă vrei să fii tratat regeşte, îţi iei cameră la castel. Eventual, o cameră în care a locuit Regina Maria sau Împărăteasa Elisabeta a Austriei.
Cine nu a auzit de faimoasele castele din Spania? Mulţi le vizitează, descoperind colecţii valoroase de artă, iar unii aleg să se cazeze aici. Fiindcă în ţările în care industria turistică este foarte dezvoltată, vechile clădiri medievale au fost transformate nu numai în muzee, ci şi în hoteluri de lux. Iar preţurile nu sunt chiar piperate. Pentru cei ce aleg să-şi petreacă astfel vacanţa, o veste bună: în curând, Castelul Bran va intra în reţeaua turistică, în turnul cetăţii urmând să fie amenajat un apartament de cinci stele. Ca urmare, Branul va deveni unul dintre puţinele castele de la noi care oferă astfel de servicii. Până ce castelul de la Săvârşin să fie retrocedat regelui Mihai, aici exista un minihotel cu opt camere.
„Vizitatorii care ne trec pragul doresc fie să se «întâlnească» cu Regina Maria, fie cu Dracula. Noi vindem vise, iar bătălia este să convingem turiştii să rămână mai mult timp la Bran, nu doar pentru un scurt tur al castelului“, ne-a spus Lia Doru Trandafir, administratorul companiei de administrare a Domeniului Bran. După ce a fost retrocedat moştenitorilor Principesei Ileana a României, proprietarii au decis să facă o serie de investiţii în castel pentru atragerea vizitatorilor. Primul pas a fost demararea lucrări