STRANIU. O reţea de tuneluri şi mai multe sarcofage, unul dedicat chiar Zeului Tenebrelor, au fost descoperite de arheologi sub celebra fântână. Sursa: AFP
Aflată sub vechea şosea ce ajunge la Piramida lui Keops din Gizeh, Fântâna lui Osiris le-a ridicat mari probleme arheologilor care au încercat s-o exploreze. Destinaţia acestei fântâni, care are legături cu mai multe tuneluri, ar fi fost o sursă de apă dulce. Dar intrarea ascunsă şi căile de acces l-au convins pe arheologul egiptean Zahi Hawass că este vorba de o reţea secretă de tuneluri care duc spre Marea Piramidă, dacă nu chiar şi spre Sfinx, informează futura-sciences.com.
În momentul de faţă, cu ajutorul tehnicii robotice japoneze, o nouă expediţie este în plină activitate în catacombe, pentru a stabili realitatea.
Păienjeniş de tuneluri
Descoperită încă din 1945 de arheologul Abubakr Abdel Moneim, Fântâna lui Osiris nu a putut fi explorată timp de mai bine de 60 de ani, din cauza spaţiului îngust şi plin de apă. Abia în 1999, Zahi Hawass a demarat noi încercări. Cu foarte mare greutate a reuşit, recent, să exploreze o parte din construcţie, prin excavări suplimentare şi cu ajutorul motopompelor puternice şi zgomotoase, constatând apoi că destinaţia fântânii era cu totul alta. Sub suprafaţa iniţială a apei, la zece metri adâncime, a apărut un tunel care conducea la o cameră subterană de 8,6-3,6 metri.
Un al doilea puţ, aflat la 13,25 metri mai la nord, facilita accesul într-o altă cameră ceva mai mare, înconjurată de şase cămăruţe. Trei dintre ele conţineau sarcofage de piatră din epoca celei de-a 26-a Dinastii (2374-2140 î.Hr.), şi alte două - doar oseminte umane. Mai multe resturi şi fragmente de vase au fost descoperite la acest nivel.
„Insula” sarcofagului
Pe lângă cele şase cămăruţe, încăperea principală se mai c