Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriciu va investi banii din Rompetrol în imobiliare, presă şi energie

Publicat in Gandul, duminică 28 iunie 2009 ·

Suma încasată de omul de afaceri este de cel puţin 75 de milioane de euro

Omul de afaceri Dinu Patriciu a vândut şi participaţia de 25% pe care o mai avea la Rompetrol Holding companiei energetice din Kazahstan, KazMunaiGaz, după ce în vara lui 2007 a vândut 75% din pachetul de acţiuni pentru 1,3 miliarde de dolari. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică.

Patriciu se desparte astfel de compania care i-a adus o avere de cel puţin 1,5 miliarde de dolari. În 1998, omul de afaceri împreună cu Sorin Marin au preluat compania petrolieră care avea o cifră de afaceri de 6,6 milioane de dolari şi o datorie de 1,5 milioane de dolari.

Potrivit unor estimări realizate recent de Ziarul Financiar, Dinu Patriciu va încasa cel puţin 75 de milioane de euro, potrivit unui calcul bazat pe regulamentul CNVM, instituţia care reglementează Bursa. Omul de afaceri a declarat recent că este posibil ca pe pachetul de acţiuni de 25% pe care îl mai avea atunci la Rompetrol să încaseze mai mult decât pe cel de 75% pe care l-a vândut în 2007.

Omul de afaceri spune că vânzarea Rompetrol face parte dintr-o strategie de business mai amplă şi că îşi concentrează eforturile în imobiliare, mass-media şi în sectorul energetic, conform unui comunicat de presă. Primul pas pe piaţa imobiliară l-a făcut anul trecut împreună cu Immorent, divizia de leasing a Erste Group, prin lansarea unui proiect mixt în zona de nord a Capitalei. Investiţia în acest proiect, cu tot cu valoarea terenului este de 300 de milioane de euro. De asemenea, Patriciu a finalizat anul acesta preluarea integrală a fondului Fabian România, implicat în 11 proiecte imobiliare în toată ţara. De asemenea, într-o singură zi, omul de afaceri a preluat fondul Deutsche Land şi a depus o ofertă pentru preluarea pachetului majoritar la fondul Rutley. În ceea ce priveşte compania de presă Adevărul Holding, Pa

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANULAREA alegerilor, MOTIVUL pentru care România a fost eliminată din Visa Waiver. SUA, îngrijorată de „deteriorarea practicilor democratice”

Gandul acum 24 minute
Potrivit Departamentului de Securitate Internă a SUA, România a fost eliminată din programul Visa Waiver pentru a „asigura securitatea frontierelor și a imigrației”. Cu toate acestea, o notă internă a NSC, nepublicată anterior și obținută de jurnali

O firmă de ridesharing din București a fraudat statul cu 6,7 milioane de lei / Ce a descoperit ANAF

HotNews acum 36 minute
Inspectorii Direcției generale antifraudã fiscalã (DGAF) au descoperit un agent economic din București, care activeazã pe piața de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor online, care a fraudat bugetul statului cu 6,7 milioane

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

Cum va fi vremea în perioada 19 mai – 15 iunie 2025. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Libertatea acum 59 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 19 mai - 15 iunie 2025. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni.

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 11.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri, la ora 09.30

Ziua Constanta acum 12 minute
Până vineri dimineața, 16 mai 2025, ora 09:30, peste 11.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora pentru a vota la al doilea tur al algerilor prezidențiale, conform datelor furnizat în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. În str

Rusia și Ucraina se întâlnesc la Istanbul, fără speranțe de progres

Mediafax acum 2 ore
Delegații din Moscova și Kiev se reunesc vineri la Istanbul pentru primele negocieri directe din 2022, dar absența lui Putin și trimiterea unei echipe de rang inferior de către Rusia au stins orice optimism. Partea rusă e condusă de Vladimir Medinsk

Scădere puternică a preţurilor petrolului, pe fondul posibilului acord nuclear dintre SUA şi Iran

HotNews acum 2 ore
Cotaţiile petrolului au înregistrat joi o scădere accentuată, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat progrese semnificative în negocierile pentru un acord nuclear cu Iranul. Investitorii anticipează o creştere a exporturilor de ţiţei i

TIR prăbușit 130 de metri în râpă lângă Sinaia

Mediafax acum 2 ore
Un TIR încărcat cu accesorii speciale pentru autovehicule grele s-a răsturnat, vineri dimineață, într-o râpă adâncă lângă Sinaia. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.30 pe DN1, când vehiculul a părăsit carosabilul și s-a prăbușit aproximativ 130 d

FBI avertizează că inteligenţa artificială este folosită pentru a imita vocea unor oficiali americani / „Dacă primiţi un mesaj care pretinde a fi de la un înalt oficial american, nu presupuneţi că este autentic”

G4Media acum 2 ore
Actori rău intenţionaţi se dau drept oficiali americani de rang înalt folosind mesaje vocale generate de inteligenţa artificială, ca parte a unei scheme de „vishing”, prin care încearcă să obţină acces la conturile personale ale acestora, a avertiza

Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 16 mai 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit; Sfinții Cuviosi Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei Sfantul Teodor cel Sfintit a fost ucenicul Sfantului Pahomie cel Mare. S-a nascut si a crescut pagan in Tebaida de Sus. La varsta de 14 ani paraseste cas

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/21°
lun.

11°/24°
Iasi
acum

vin.

7°/12°
sâm.

7°/17°
dum.

7°/20°
lun.

8°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/20°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

vin.

5°/16°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/20°
lun.

9°/19°