„Michael Jackson a murit” este o ştire mincinoasă, un neadevăr evident şi derutant.

Da, inima unui bărbat de cincizeci de ani a încetat să mai bată, la morga din Los Angeles a ajuns un cadavru care seamănă izbitor cu ce rămăsese din cel mai altruist artist al vremurilor noastre, atât şi nimic în plus.

„Michael Jackson a murit” este o propoziţie falsă şi caraghioasă dintr-un motiv atât de banal şi de inexplicabil încât nu-l pot scrie decât aşa: Michael Jackson nu a murit, fiindcă el nu a fost doar un om din carne şi oase. Mai mult şi, de fapt, mai exact, Michael Jackson a fost o idee generoasă care n-a avut loc între graniţele comune, de aceea s-a răspândit, repede şi just, pretutindeni.

Michael Jackson a fost (de la început şi mult dincolo de morga din Los Angeles) un vers infinit şi trist de frumos despre puterea iubirii. Cântecele sale, uneori zgomotoase şi şocante, sunt doar ambalajul sclipitor în care cultura populară a îmbrăcat esenţa de poezie care l-a făcut înţeles peste tot, de la vest la est, şi de la nord la sud.

Moştenirea pe care Michael Jackson ne-a lăsat-o nu se numără în vânzări de discuri, în ştachete ridicate prea sus într-o industrie, fie ea şi a muzicii. Suntem în eroare: Michael Jackson n-a lucrat într-o industrie. El s-a apropiat, inconştient ca orice copil, de suflet. Complet spus: de sufletul zbârcit şi tulburat al omului modern.

Ce se întâmplă zilele acestea în lume e un miracol fragil şi vizibil: muzica lui ne-a strâns pe toţi, albi, negri şi galbeni, bogaţi şi cerşetori, atei şi credincioşi, într-un ghem de emoţii. Michael Jackson a şters toate zidurile pe care secolele de prejudecăţi şi civilizaţie le ridicaseră între noi. Puterea iubirii.

Fiindcă nu au ştiut cum să-i mulţumească pentru că îi face fericiţi, oamenii i-au dat lui Michael Jackson faimă şi bani şi i-a