Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SĂNĂTATE: Duşmanul rinichilor

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 28 iunie 2009 ·

SFATURI. Ca să nu ajungeţi la boli renale sau la infarct, obişnuiţi-vă să adăugaţi mai puţină sare în alimente. Sursa: Hepta

Deşi mai toţi nutriţioniştii îşi avertizează pacienţii că nu este bine să mănânce sărat, acestora le este greu să renunţe la dieta hipersodată, consumând mai multă sare decât ar avea nevoie, respectiv peste 1-2 grame.

În SUA, diverse asociaţii medicale le-au solicitat producătorilor să micşoreze conţinutul de sare din alimente cu cel puţin 50%. În România, nu au existat astfel de iniţiative, iar consumatorii nu şi-au dezvoltat încă suficient obiceiul de a analiza cu atenţie etichetele produselor.

Oamenii asimilează mult sodiu din alimentele procesate pe care le iau de la fast-fooduri, din resturante sau chiar din mâncarea gătită acasă.

Sarea nu face rău doar rinichilor, ci reprezintă un real duşman pentru cei care au probleme cu tensiunea arterială şi pentru cardiaci. O dietă cu prea multă sare poate duce la infarct şi scade capacitate rinichiului de a elimina compuşii toxici.

Papilele gustative pot fi reeducate

Un control al tensiunii arteriale ar trebui să se facă de la vârsta de 18 ani, iar după 40 de ani, valorile acesteia ar trebui verificate regulat, la câteva luni. „Sarea în exces face să crească volumul sangvin şi din această cauză se pune presiune pe vasele de sânge şi creşte tensiunea. N-am reuşit într-o viaţă de doctor să-i conving pe români să nu mai mănânce sărat, iar mulţi nu înţeleg că medicamentele fără dietă nu îşi fac efectul”, spune medicul Loredana Pop, nefrolog la Spitalul CF nr. 2 din Bucureşti.

Consumul de sare trebuie redus zilnic, iar încet, încet, papilele gustative pot fi reeducate. „Primul pas este să renunţaţi la mezeluri, telemea, murături, măsline sărate, caşcaval şi la brânză topită”, recomandă medicul. Dacă sunteţi fani ai

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 16 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Un avion de linie a evitat la limită coliziunea cu un bombardier B-52 în Dakota de Nord / Pilotul a cerut scuze pasagerilor: „Probabil aţi văzut genul de avion care venea spre noi. Nimeni nu ne-a spus despre el”

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe anchete au fost deschise în SUA, în special de către autoritatea americană de aviaţie civilă (FAA), după ce un avion de linie Delta operat de compania aeriană SkyWest a evitat la limită o c

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°