* sâmbătă, 27 iunie, la ora 16, în cadrul Festivalului naţional al cărţii "Axis Libris" de la Galaţi, au fost prezenţi autorii brăileni de la Tritonic * Monica Paraschiv, Cristian Robu Corcan şi Marian Coman şi-au prezentat volumele alături de Bogdan Hrib, directorul editurii Tritonic
În perioada 27 - 30 iunie, la Galaţi, se desfăşoară prima ediţie a Festivalului naţional al cărţii "Axis Libris". Sâmbătă, 27 iunie, la ora 16, în cadrul festivalului, autorii brăileni publicaţi la editura "Tritonic" şi-au prezentat volumele. Alături de Bogdan Hrib, directorul editurii, s-au aflat autorii Monica Paraschiv, Marian Coman şi Cristian Robu Corcan. Bogdan Hrib a început prin a prezenta volumele şi colecţiile din care acestea fac parte. Au fost luate în discuţie "Combinagii de profesie. Războiul găştilor", de Monica Paraschiv şi "Teoria flegmei. Apel la mitocănie", de Marian Coman, apărute în colecţia Publicistică, şi "Când vine vremea gâştelor sălbatice", de Cristian Robu Corcan şi "Testament de ciocolată", de Marian Coman, din colecţia Lit.
Monica Paraschiv a fost prima care a luat cuvântul şi a vorbit despre volumul său de publicistică. Titlul, apreciat de Bogdan Hrib "unul care m-a ucis prin originalitate" este explicat chiar de autoare, el cuprinzând cel mai important aspect al volumului: "Fiecare dintre noi ne-am lovit de găşti şi nu mă refer aici la găştile de cartier ci la unele mai periculoase, care se află în poliţie, în justiţie, în cancelariile şcolilor, în administraţia publică, pentru că ele sunt mult mai periculoase decât micile găşti de cartier. Şi mai periculoase decât acestea, sunt găştile din politică, ivite din seva comunismului, care au distrus idei generoase". Oraşul gazdă fiind Galaţi, autoarea a făcut referire şi la extinderea acestui război între "găştile" politice din Brăila şi Galaţi. "Acest război al găştilor nu se reduce, din păcat