Deşi nu a fost niciodată „veriga“ puternică a economiei, industria autohtonă a ospitalităţii se pregăteşte anul acesta de încasări mai mici cu cel puţin 30%. După ce în debutul acestui an vorbeau despre o posibilă scădere a veniturilor din turism cu până la 40%, la finalul primului semestru, operatorii din industrie şi-au refăcut calculele, anticipând că pe ansamblul lui 2009 afacerile lor se vor comprima cu 20-30% faţă de rezultatul din 2008. „Am încep
Deşi nu a fost niciodată „veriga“ puternică a economiei, industria autohtonă a ospitalităţii se pregăteşte anul acesta de încasări mai mici cu cel puţin 30%.
După ce în debutul acestui an vorbeau despre o posibilă scădere a veniturilor din turism cu până la 40%, la finalul primului semestru, operatorii din industrie şi-au refăcut calculele, anticipând că pe ansamblul lui 2009 afacerile lor se vor comprima cu 20-30% faţă de rezultatul din 2008. „Am început anul prost, iar sezonul estival abia acum se dezmorţeşte, dar vom putea recupera pierderile survenite în primele cinci luni ale anului“, afirmă Daniel Vasilescu, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism.
World Travel and Tourism Council (WTTC) a estimat că, în 2009, contribuţia veniturilor din turism la PIB-ul României va fi de 5,7%, respectiv 6,72 miliarde de euro. Specialiştii din industrie consideră chiar şi această cifră drept nerealistă (deşi plasează România pe penultimul loc în Europa), întrucât anul acesta încasările sunt în scădere accentuată, iar în 2008 turismul abia a reuşit să contribuie cu 3,5% la formarea PIB, adică cu nu mai mult de 4,5 miliarde de euro. În aceste condiţii, greu de înţeles pe ce se bazează ministrul Elena Udrea atunci când declară că obiectivul său este de a majora contribuţia turismului la 6,6% din PIB până la finalul mandatului său, în timp ce WTTC nu vede acest lucru ca fiind posibil mai devreme de anul