„Dupa analiza ofertelor, Ministerul Finantelor si Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri vor comunica public bancile care indeplinesc toate criteriile de eligibilitate stabilite si volumul alocat pro-rata fiecarei banci pentru incadrarea in plafonul de un miliard de euro stabilit pentru 2009", a comunicat Ministerul Finantelor.
Practic programul ar trebui sa devina operational din luna iulie, dar ramane de vazut cat de realist este acest termen. Bancile care se incadreaza in criteriile stabilite urmeaza sa semneze conventii de garantare cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Interesul mare al bancilor pentru programul „Prima casa" si depasirea pragului stabilit pentru acest an l-au facut pe ministrul finantelor sa se gandeasca la continuarea programului anul viitor si chiar la suplimentarea plafonului. Potrivit lui Pogea, decizia va fi luata la sfarsitul acestui an, in functie de rezultatul efectiv al aplicarii acestui program. Apetitul ridicat al bancilor pentru programul „Prima Casa" a fost stimulat si de dobanzile limita atractive anuntate de stat.
Potrivit ordonantei, costul creditelor in euro este calculat in functie de indicatorul pietei interbancare europene - Euribor - pentru scadenta de trei luni, la care se adauga o marja de cel mult 4 puncte procentuale. La lei plafonul este calculat in functie de Robor, la care se adauga o marja de 2,5 puncte procentuale. In acest cost banca trebuie sa incadreze si eventualele comisioane.
Cea mai mare parte a bancilor care si-au facut publice ofertele pentru „Prima Casa" au mers pe dobanzile maxime anuntate de stat. Doar cateva banci au venit cu oferte mai bune, insa si acestea au ramas aproape de plafonul permis. In cursa pentru „Prima Casa" au intrat BCR, BRD, Raiffeisen, CEC Bank, Alpha Bank, Volksbank, Banca Transilvania, Bancpost, Banca Romaneasca, Pira