Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Piţurcă: „Era momentul să se încheie capitolul Pandurii!”

Publicat in Adevarul, luni 29 iunie 2009 ·

Piţurcă a reziliat ieri contractul cu Pandurii pe care amiabilă, acum fiind în căutarea unei alte „provocări” pentru că la Târgu Jiu ajunsese la plafonare. Atacantul spune că a ales să se despartă de Pandurii pentru că nu mai rezista presiunii psihice mai ales după ce a fost scos din lot la finalul sezonului trecut: „Nu mai rezistam psihic. Simt că s-a încheiat un capitol în cariera mea şi vreau să progresez. Aici m-am plafonat în ultima perioadă şi nu-mi mai găseam locul.”

Reziliere amiabilă 

Rezilierea de contract s-a produs pe cale amiabilă, el devenind liber de contract fără nici un fel de pretenţie financiară nici din partea clubului cu care mai avea un an de contract. Piţurcă crede că această despărţire va fi benefică pentru cariera sa chiar dacă acum are păreri de rău pentru colegii de echipă: „Era momentul să se încheie acest capitol din viaţa mea! Eu am fost cel care a ales să plece şi ar trebui să fie mai bine pentru mine. Plec cu o părere de rău pentru că mă obişnuisem aici. Am decis însă să pun punct trecutului şi să mă gândesc la viitorul meu. Va fi mai bine pentru mine dacă o să caut o nouă provocare.”

Are oferte dar nu e decis

Piţurcă nu ştie ce va face dar spune că va lua în calcul orice ofertă din Liga I precizând că acestea există: „Voi avea tot timpul să analizez orice ofertă pe care o voi mai primi. Până acum ştiu de ceva oferte, dar nu am luat încă nici o decizie.  Vreau să fac pasul către o altă echipă din prima ligă dar rămâne să analizez mai atent.” Pentru fostul pandur nu este cert nici dacă va merge în România, luând în calcul şi eventuale oferte din străinătate: „Poate ar fi mai bine să joc în ţară dar eu o să să iau în calcul orice ofertă şi de afară. Am fost obişnuit să joc unde a fost bine pentru bine.” Ieri după ce a primit actele de reziliere, Piţurcă şi-a făcut bagajel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 13 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum 39 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°