A fost IPIFF. Festivalul Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi. Şase zile de festival, şase zile de filme, competiţii şi o seară a premierilor. "Week-end cu mama", filmul lui Stere Gulea, a primit marele premiu, Trofeul Mării Negre. S-a încheiat, sâmbătă, cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi. Pe scurt, IPIFF. Iniţiat de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România, IPIFF a fost organizat la malul Mării Negre (în Constanţa şi Mamaia, mai exact) de Consiliul Judeţean Constanţa, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Este unica manifestare de acest gen din România şi are ca program prezentarea producţiilor româneşti de lungmetraj şi scurtmetraj lansate în premieră, în ultimul an (iunie 2008 - iunie 2009).
Anul acesta, spre exemplu, la secţiunea filme de lungmetraj s-au înscris în competiţie opt producători, cu filmele "Week-end cu mama" (regia Stere Gulea), Carol I (regia Sergiu Nicolaescu), Nunta Mută (regia Horaţiu Mălăele), Boogie (regia Radu Muntean), Cea mai fericită fată din lume (regia Radu Jude), Schimb valutar (regia Nicolae Mărgineanu), Întâlniri încrucişate (regia Anca Damian) şi O secundă din viaţă (regia Ioan Cărmăzan).
În competiţie au existat şi filme de scurt metraj, documentare şi, de asemenea, s-au înscris mai multe şcoli de film din ţară.
ŞASE AVANPREMIERE
De asemenea, au fost prezentate şi şase avanpremiere, printre care "Poliţist, adjectiv", un film al Cornel Porumboiu, distins acum o lună cu Premiul FIPRESCI la Cannes şi "Peşti mici", scurtmetrajul Andei Cruceanu - filmul care i-a adus, până în momentul de faţă, primul lor principal lui Puya (Dragoş Gărdeascu). Filmul a fost inspirit dintr-un caz real şi prezintă povestea unui fost puşcăriaş care nu reuşeşte să se adapteze în viaţa de după închisoare şi ajunge să co