România nu a avut parte de experienţa unei crize veritabile, care să fi testat capacitatea companiilor de a se auto-corecta. Multe erori au rămas nepedepsite. Ştim deja că un efect evident al crizei este de a pune în relief, fără milă, slăbiciunile unei companii şi a echipei de management care a condus-o. O posibilă soluţie de supravieţuire există, dar este îndoielnic faptul că ea ar putea avea mare priză în România. Soluţia în cauză este angajarea unui manager – u

România nu a avut parte de experienţa unei crize veritabile, care să fi testat capacitatea companiilor de a se auto-corecta. Multe erori au rămas nepedepsite.

Ştim deja că un efect evident al crizei este de a pune în relief, fără milă, slăbiciunile unei companii şi a echipei de management care a condus-o. O posibilă soluţie de supravieţuire există, dar este îndoielnic faptul că ea ar putea avea mare priză în România. Soluţia în cauză este angajarea unui manager – un director executiv – interimar, cu mandat clar de a face tot ce este necesar pentru a revigora compania unde e adus. Filosofia din spatele unei astfel de decizii este simplă: un manager cu experienţă, care vine din exterior, are şanse să identifice mai uşor punctele forte sau potenţialul care încă mai există într-o companie. De asemenea, un astfel de manager nu riscă să fie ataşat în mod iraţional de anumite proiecte fără viitor adoptate de echipa anterioară. Simplu spus, un manager de „reanimare“ are mijloacele necesare pentru a fi suficient de rece şi de detaşat. Echipa care nu a reuşit să ferească firma de criză sau să o pregătească pentru ea nu poate inspira prea multă încredere în acest sens.

Conform unui articol recent din Financial Times, noţiunea de management interimar, de salvare, este din ce în ce mai acceptată în lume, fiind deja încetăţenită în Statele Unite. Şansele ca această tendinţă să apară şi în România,