Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezvăluiri incendiare despre moartea lui Michael Jackson

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 iunie 2009 ·

Michael Jackson şi-a presimţit moartea înainte de concertele de la Londra, pe care a fost obligat să le accepte, deşi era clar pentru toată lumea că nu va putea să le ducă la bun sfârşit din cauza stării sale de sănătate, afirmă în SundayMail jurnalistul de investigaţie Ian Halperin.

Ian Halperin, care a petrecut cinci ani în apropierea lui Michael Jackson şi se pregăteşte să lanseze o carte despre acesta, afirmă că megastarul nu mai putea cânta din cauza unei boli pulmonare genetice, era homosexual şi era controlat de organizaţia militantă Nation of Islam.

În ultimele săptămâni din viaţa sa, superstarul a făcut eforturi disperate să se pregătească pentru maratonul de concerte care îl aştepta la Londra şi care ar fi adus milioane de dolari atât cântăreţului, cât, mai ales, anturajului său. Michael a acceptat cu greu să susţină concertele şi tuturor celor din anturajul său le era clar că nu va reuşi să le susţină pe toate, pentru că nu se simţea bine.

Suferea de o boală genetică pulmonară

Una dintre principalele probleme medicale cu care se confrunta Michael Jackson era o boală genetică pulmonară, o deficienţă de alfa-1 antirispsină, afirmă jurnalistul. Din cauza acestei boli, nu mai putea să cânte şi acesta ar putea fi motivul pentru care artistul purta măşti chirurgicale şi folosea uneori un scaun cu rotile. „Da, asta are. Este într-o formă destul de proastă. Le este teamă că ar putea avea nevoie de un transplant de plămâni şi că ar putea fi prea slab pentru a supravieţui“, i-a confirmat lui Halperin un apropiat al cântăreţului cu câteva luni înainte de deces. În plus, pentru că slăbise foarte mult, echipa sa de medici s-a temut că suferă de anorexie.

În aceste condiţii, Michael Jackson ar fi acceptat să susţină numai zece concerte la Londra, dar anturajul său l-ar fi obligat să susţină 50. „Suma de bani era incredibilă şi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 59 minute
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 6 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum 49 minute
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°