CHIŞINĂU. Un site de ştiri este ameninţat cu închiderea de către procuratura moldoveană. Sursa: Agerpres
Cu doar o lună înainte de alegerile legislative anticipate din Republica Moldova, autorităţile de la Chi şinău şi-au reluat atacurile asupra presei anticomuniste.
Astfel, procuratura din capitala fostei republici sovietice a înaintat, săptămâna trecută, o sesizare agenţiei de stat MoldData, care administrează domeniile de internet, privind publicarea pe portalul Unimedia a unor comentarii ale cititorilor care, potrivit autorităţilor, „defăimează Republica Moldova, cheamă la violenţă şi dezordini în masă” şi „reprezintă „chemări publice la răsturnarea şi schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale”.
Comentariile la care au făcut referire procurorii moldoveni în sesizarea lor au fost însă postate pe site-ul respectiv pe 6 aprilie, a doua zi după alegerile parlamentare şi în ajunul amplelor proteste de stradă de la Chişinău.
În consecinţă, MoldData a trimis, vineri, o scrisoare oficială către conducerea Unimedia în care ameninţă publicaţia cu o „iminentă reziliere a numelui de domeniu pe motivele invocate în sesizarea procurorului” în cazul în care se vor mai autoriza astfel de comentarii.
Unul dintre mesajele postate de cititori şi care ar fi atras atenţia autorităţilor este o ameninţare la adresa familiilor poliţiştilor care ar fi torturat tinerii manifestanţi după protestele din 7 aprilie faţă de victoria comuniştilor.
Portalul Unimedia nu este la primul conflict cu autorităţile moldovene, la începutul anului trecut Procuratura Generală şi Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) solicitând conducerii site-ului IP-urile mai multor cititori care postaseră comentarii anticomuniste. Publicaţia electronică a refuzat atunci să dea curs solicitării.
Parchetul minim