Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost martirizaţi împreună pe 29 iunie, în anul 67. Pe colina Vaticanului, acolo unde astăzi se înalţă strălucita basilică ce-i poartă numele, Apostolul Petru a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind, cu sângele său, credinţa şi dragostea lui faţă de Măntuitorul Hristos. Sfântul Apostol Pavel a fost numit "Apostolul Neamurilor", i s-a taiat capul cu sabia, pe drumul ce duce de la Roma spre mare.
De sfintii Apostoli Petru şi Pavel, azi, 29 iunie, aproape trei sute de mii de romani isi serbeaza onomastica. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor peste 260.000 de români, majoritatea barbati poarta numele de Petru, Pavel, sau derivatele lor. Dintre femeile care îşi sărbătoresc ziua numelui de Sfinţii Petru şi Pavel, cele mai multe –celor care se dau in vant dupa cifre, putem preciza ca peste 14 mii se numesc Paulina, iar peste 12 mii poartă numele de Petronela. Tot azi isi serbeaza ziua lor de onomastica Petrita, Pavelina, Petra si Pauliana. Acesta din urma este cel mai rar folosit nume de pana acum, statisticile consemnand doar opt cazuri!
Numai una
Dintre femeile care poarta numele de Paula, azi o felicitam pe Paula Rusu, targumureseanca noastra de la pupitrul Antenei 3. Surprinsa de telefon, si-a amintit de ziua in care si-a serbat pentru prima oara ziua numelui:” Cu 18 ani in urma am sarbatorit pentru prima data ziua numelui, la Roma, eram cu tatal meu, el este Paul (mentioneaza ea in paranteza) ca in acel an, in 1991, arhiepiscopul Alexandru Todea a fost ridicat la demnitatea de cardinal, a fost ceva special. O sarbatoare de suflet. Dealtfel lumea nu prea face legatura intre Pavel si Paula. Azi am zi libera, voi merge la plaja. Nu am nimic special, dar voi fi cu cei apropiati, ca tin la prieteni,” a mai spus simpatica stirista.
Campion la motosport
Pe Gagyi Peter l-am