Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii de aur la Mondialele de wushu

Publicat in Adevarul, luni 29 iunie 2009 ·

România a cucerit 20 de medalii, dintre care 11 de aur la ultima ediţie a competiţiei. Antrenorul emerit Florin Ioana a declarat că nu se aştepta ca elevii săi să facă spectacol la întrecerea care s-a desfăşurat în localitatea italiană Perugia. Copiii şi juniorii care au participat la acest Campionat Mondial inter-cluburi au avut vârsta cuprinsă între 8 şi 17 ani, întrecerea fiind organizată perfect.

„Nu am crezut că vom ajunge să câştigăm atâtea medalii, însă trebuie să recunosc că elevii mei s-au autodepăşit şi au ajuns mereu în finale”, a spus, pentru „Adevărul Sporturi”, Florin Ioana, tehnicianul care a fost alături de sportivii de la Metrorex.

Practic, orice component al formaţiei din Bucureşti a cucerit câte o medalie, performanţă de invidiat la această competiţie. „Noi nu urmărim numai rezultatele.

Vrem ca cei mici să se simtă bine şi să vină cu plăcere la antrenamente. Este foarte important să ajungă în sală din plăcere şi să se pregătească aşa cum trebuie, să nu fie forţaţi de nimeni. De aceea am şi ajuns aici”, este de părere antrenorul de la Metrorex.

Grupa de copii care a mers la Mondialele de wushu/kung-fu are ani buni de antrenamente. Chiar dacă abia a împlinit 8 ani, Marius Andrei Ioana, deţinător a două medalii de aur şi una de argint la Perugia, practică această disciplină încă de la grădiniţă, în timp ce fratele său, Mihai Ioana, triplu campion mondial în Italia, este un obişnuit al acestor concursuri.

Anul trecut, la aceeaşi competiţie, cei doi şi-au adjudecat şapte medalii de aur din tot atâtea posibile!

PODIUMURI TRICOLORE ÎN ITALIA

Florin Ioana a mai adăugat că cei mici sunt deja cunoscuţi în lume. „Din păcate, nu am fost mediatizaţi, pentru că e vorba de copii şi de o disciplină care abia acum începe să prindă la public, însă România este cunoscu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 8 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 3 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 8 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°