Una dintre firmele care lucrează la decolmatarea canalului a renunţat la lucrări, iar alte două au somat Direcţia Apelor Banat că dacă nu le dă bani vor părăsi şantierul.
Directorul Direcţiei Apelor Banat, Titu Bojin, cere în disperare bani de la bugetul de stat pentru a salva lucrările de ecologizare a canalului Bega, singurul din ţară care l-a această oră are şanse să devină navigabil şi să lege pe calea apelor Banatul de alte zone importante din Europa.
„Avem somaţiile din partea constructorilor pentru a-i plăti sau altfel se vor sista lucrările. Am fost de două ori la Bucureşti. Avem promisiunea că după 1 iulie se vor aloca o parte din fonduri. Sper că până la jumătatea lunii iulie banii vor ajunge la firma constructoare dacă nu vor fi probleme cu sistarea lucrărilor, mai ales că acest lucru s-a întâmplat deja în anumite zone, pe anumite porţiuni de şantier”, a spus Titu Bojin.
Alţi bani europeni care pot fi pierduţi
Lucrările pe Bega ar putea fi un alt proiecte de pe lista celor de care autorităţile române nu au fost în stare şi care astfel a rămas fără finanţare. Termenul de finalizare a ecologizării Begăi, aşa cum era prevăzut în contract, era 30 decembrie. Cu toate acestea, şansele ca acest termen să fie respectat sunt minimine. Şi dacă în regim de urgenţă vor fi alocaţi bani, cel mai devreme şalupele de mici dimensiuni vor putea circula pe apă doar de anul viitor.
În cazul în care proiectul Direcţiei Apelor Banat nu va fi dus la finalizare, mai multe proiecte ale Primăriei Timişoara vor fi afectate.
Despre acest subiect urmăriţi mai multe zilele următoare pe timisoara.adevarul.ro, dar şi în ediţiile Adevărul de Seară.