Pietreanca a descoperit arta sculpturii la 50 de ani şi n-ar renunţa la daltă pentru nimic în lume. A început cu linguri şi piese mici de mobilier şi a trecut la icoane rivirea ageră este primul lucru pe care un care îl remarci la Maria Ferăstrăoaru. Ochii albaştri surprind detalii care scapă unei priviri neatente. Sculptoriţa le transpune apoi în icoanele de lemn împrăştiate peste tot în atelier. A fost casnică şi a crescut doi copii pe care a încercat să-i educe cum a putut mai bine. Avea 50 de ani când s-a gândit pentru prima dată că ar vrea altceva de la viaţă. „Eram în vizită la un prieten de familie care făcea linguri din lemn. I-am spus atunci soţului că vreau şi eu un set. El a spus că-mi cumpără unul, cu 400 de lei. Dar eu am insistat să-l sculptez cu mâna mea. Mi-am improvizat un cuţitaş acasă şi aşa am început", povesteşte Maria Ferăstrăoaru. Primele încercări au fost stângace. Nu avea nici uneltele necesare, nici tehnică. Dar avea nevoie de bani şi, mai presus de toate, dorinţa de a sculpta. „Am spus că pot să fac orice lucru realizat de mâna omului. Treptat, m-am specializat şi am început să fac de la linguri de lemn, cu modele copiate de pe timbre, la piese mici de mobilier", îşi aminteşte sculptoriţa. Dacă nu există boală care s-o doboare, decesul fiului său, acum patru ani, a făcut-o să renunţe la cioplitul în lemn. „Nu am sculptat doi ani. Nu am avut starea necesară, însă primul lucru pe care l-am realizat când am reînceput a fost un tablou cu fiul meu", spune cu amărăciune doamna Maria. „Ochii minţii îmi

spun acum ce să fac" La început n-a avut curaj să sculpteze icoane. Sunt anumite reguli care trebuie respectate, dar s-a documentat şi a încercat. Spre surprinderea ei, dar mai ales a celor din jur, i-au ieşit chiar mai bine decât se aştepta. „A venit un sculptor destul de cunoscut care le-a analizat. El mi-a spus că expresia