Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu Alice, în Ţara Minunilor

Publicat in Adevarul, luni 29 iunie 2009 ·

Nu rataţi al şaptelea volum din colecţia „Disney Clasic“! „Alice în Ţara Minunilor“ este noua carte care se distribuie săptămâna viitoare, împreună cu „Adevărul“ şi suplimentul „Adevărul Sporturi“, la preţul de 11,99 lei. Englezul Charles Lutwidge Dodgson, cunoscut mai ales după pseudonimul Lewis Carroll, a scris acest roman în 1865. Într-o banală zi de primăvară, micuţa Alice se plictiseşte să-şi asculte sora, care îi citeşte dintr-o carte de istorie, la umbra unui copac. Aşa că începe să se joace prin grădină.

Marele Iepure Alb

În scurt timp, ea observă un iepure care poartă vestă, papion şi un ceas pe care îl priveşte foarte des. Îl urmăreşte până în faţa unei grote, dar îi pierde urma. Plină de spirit de aventură, Alice se lasă să alunece înăuntru şi aproape că reuşeşte să-l ajungă pe Marele Iepure Alb.

Dar animalul dispare şi Alice se trezeşte în faţa unui mâner, care o sfătuieşte să bea o licoare fermecată dacă vrea să intre printr-o uşă mult prea strâmtă. Înghite repede lichidul şi se micşorează, ajungând de mărimea unei păpuşi.

Este prea mică, aşa că muşcă dintr-un biscuit, pentru a creşte. Dar creşte prea mult. Nemulţumită, începe să plângă, iar lacrimile ei inundă încăperea. Bea din nou poţiunea, însă exagerează şi ajunge atât de mică încât este pe cale să se înece. Este doar începutul peripeţiilor lui Alice.

Un film de succes

În lumea minunată pe care a descoperit-o, toate obiectele sau animalele au glas şi trăsături umane şi o vor pune mereu în dificultate, cerându-i să iasă din situaţii aparent fără ieşire.

Cartea ilustrată în 64 de pagini conţine desene inspirate de animaţia studiourilor Disney. În 1951, Walt Disney ridica şi mai mult cota de operă de artă a poveştii, realizând un film în care investea 3.000.000 de dolari şi la care se lucrase 15 ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu puternic la vagonul unui tren cu zeci de călători, în Olt. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

HotNews acum 2 ore
Un vagon al unui tren în care se aflau circa 70 de călători a luat foc, luni, în zona localităţii Radomireşti, județul Olt. În urma incidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii din vagon nu a fost răniți, aceştia fiind

Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent

Ziua Constanta acum 2 ore
Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent, în corespondență, din centrul decizional al Uniunii Europene de la Strasbourg și de la Bruxelles, informează RealitateaTV.net. Într-o perioadă cu tensiuni extreme, în care statul putred vr

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

IICCMER, denunț penal la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privin

Cine sunt câștigătorii de la premiile BAFTA. Sebastian Stan s-a numărat printre nominalizați

Cancan acum 2 ore
Surprize la premiile acordate de Academia britanică de film (BAFTA)! Printre cei prezenți s-a numărat și actorul român Sebastian Stan. Acesta a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru filmul anti-Trump The Appr

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Percheziții la preotul Ciprian Mega, acuzat de legături cu Rusia și care își îndemna enoriașii să voteze cu Călin Georgescu. Este suspectat că și-a incendiat singur mașina

HotNews acum 5 ore
Polițiștii din Bihor fac percheziții la locuința preotului Ciprian Mega din Oradea și la apropiați ai acestuia, existând suspiciuni că acesta și-a incendiat autoturismul, la începutul lunii februarie, scrie Bihoreanul. În luna ianuarie, Episcopia Or

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°