Faptul că în Bucureşti a ars un turn de 20 de etaje a redeschis pentru foarte scurt timp subiectul controversat al peisajului urban de pe la noi. În ce ne priveşte, dincolo de durerea cotidiană a Brăilei - paragina în care sunt abandonate clădirile din centrul vechi - oraşul nostru se prezintă totuşi mai bine decât multe alte oraşe mari şi cu pretenţii de vedete arhitectonice.

Parfumul aşezării de pe malul Dunării n-a putut fi alungat de clădirile noi şi este meritul autorităţilor, aceleaşi pentru care curgerea timpului peste vechile imobile pare să fi îngheţat, că autorizaţiile de construcţie au fost date cu mai multă zgârcenie. Spre exemplu, mansardarea blocurilor, atât de populară în alte părţi (la Iaşi, de exemplu), a fost ocolită la noi. Prevederile legale foarte stricte au primat în faţa avantajelor precum izolarea termică a blocurilor şi construcţia de locuinţe ieftine.

În general, planurile urbanistice zonale creionate după 1989 au încercat să respecte arhitectura predominantă a locului, dar mai mereu a lipsit câte ceva, lucru parcă înadins făcut în aşa fel încât oricine să remarce noua construcţie care se potriveşte ca nuca-n perete cu clădirile din vecinătate. Aşa cum s-a putut vedea şi la turnul de 72 de metri ars deunăzi în Capitală, ridicat chiar lângă o biserică ce face parte din patrimoniul naţional. După incendiul care a pus în pericol Biserica Armenească, s-a constatat că imobilul din oţel şi sticlă nu trebuia construit acolo. În New York, un zgârie-nori de patru ori mai înalt (Citigroup Center, 279 metri) a fost ridicat chiar deasupra unei biserici, deci, arhitectural vorbind, nimic nu e imposibil. În schimb, Parisul şi-a exilat toate noile construcţii în afara oraşului vechi după ce un turn a stricat tot peisajul.

Evident, România nu e ca Franţa şi nu seamănă nici cu Statele Unite. Însă regulile urbanismului puteau fi re