Trei membri ai conducerii spitalului penitenciarului Montelupich, Cracovia, au fost puşi sub acuzare după decesul de anul trecut a românului Daniel Crulic, care fusese timp de două luni în greva foamei. Mai citiţi şi:
Polonezii au îngropat dosarul Crulic
decesul lui Crulic a provocat demisia ministrului de externe Adrian Cioroianu şi rechemarea consulului şi ambasadorului român la Varşovia
Purtătorul de cuvânt al Parchetului din Cracovia, Piotr Kosmaty, a anunţat că "actul de acuzare a fost trimis luni tribunalului".
Procurorul însărcinat cu ancheta, Piotr Kosmaty, a declarat citat de AP că cei trei acuzaţi pentru neacordarea de ajutor unei persoane aflate în pericol de moarte riscă până la cinci ani de închisoare.
Daniel Crulic a fost închis la Montelupich sub acuzaţia de furt în noiembrie 2007 şi a intrat în greva foamei deoarece susţinea că este nevinovat.
El a murit la jumătatea lunii ianuarie a anului trecut, la o zi după ce fusese transferat la un spital, având o greutate de 30 de kilograme.