În şedinţa Consiliului local Alba Iulia de astăzi, consilierii au votat în secret aprobarea unui puz pentru construirea unei noi autogări pe strada Iaşilor, lângă actuala autogară administrată de SC Autotrans SA. Proiectul a trecut, cu 12 voturi pentru şi 9 împotrivă. Persoana care a solicitat avizarea PUZ-ului pentru construirea noii autogări este Liviu Poptean, patronul societăţii Livio Dario
SRL, societate care deţine licenţă de transport pe multe rute din judeţ. Noua autogară se va construi pe strada Iaşilor, în vecinătatea gării CFR, dar şi a autogării Autotrans şi va avea 4 peroane. Votul a fost secret în condiţiile în care patronul actualei autogări, Marius Rotar, este consilier local. Acesta s-a declarat împotriva proiectului de hotărâre şi a argumentat, printre altele, cu investiţiile mari pe care le realizează la autogara administrată de societatea proprie.
Concurenţă pe piaţă
„O autogară nu îşi poate desfăşura activitatea pe 800 metri pătraţi. Cum se pot parca 100 de automobile într-o parcare pentru 10. Aşa ceva nu este posibil”, a spus Rotar.
De cealaltă parte Liviu Poptean, patronul societăţii Livio Dario, a spus că piaţa are nevoie de concurenţă pentru a se dezvolta. „Călătorii trebuie să aibă posibilitatea de a-şi alege singuri mijlocul de transport cu care vor să călătorească”, a precizat Liviu Poptean.