Aproximativ 96% din casele din Romania sunt locuite de catre proprietari, procent mai mult decat dublu fata de situatia locativa din Germania, unde doar 46% din case sunt locuite de proprietari si unde mai mult de jumatate din populatie traieste cu chirie, reiese dintr-un studiu al Eurostat, biroul de statistica al Uniunii Europene, care analizeaza informatii valabile la nivelul anului 2007.
Romania este, potrivit acestui studiu, statul din Uniunea Europeana cu cel mai mare procent de proprietari (96%), pe urmatoarele locuri situandu-se Lituania (89%), Slovacia (89%) si Ungaria (87%).
Procentul ridicat al romanilor care locuiesc in propriile case este insa influentat si de faptul ca pentru o buna parte din locuintele inchiriate nu se intocmesc acte, unii chiriasi nefiind astfel trecuti in nicio evidenta.
Potrivit acestui studiu, doar 1% din locuintele de pe piata locala sunt inchiriate pe piata libera, in timp ce 1% sunt ocupate in schimbul unor chirii cu un nivel redus (ANL, locuinte sociale), iar 2% din locuinte sunt locuite gratuit.
Tinand cont de faptul ca, potrivit celor mai recente informatii, stocul national locativ este de circa 8,3 milioane de unitati, doar circa 80.000 de locuinte sunt in prezent inchiriate. Luand in calcul o chirie medie de 250 euro/luna pentru o locuinta, valoarea pietei inchirierilor de locuinte poate fi estimata la circa 240 de milioane de euro anual.
Cu toate acestea, Romania este "o tara de proprietari" ca urmare a programelor de achizitie a locuintelor ceausiste derulate in anii '90.
La polul opus, al tarilor cu cei mai putin proprietari, alaturi de Germania se regasesc si locuitorii din Austria (52% din case sunt locuite de proprietari) sau Olanda (56%).
Aproximativ 96% din casele din Romania sunt locuite de catre proprietari, procent mai mult decat dublu fata de situatia locativa