Documentar FP. Bruxelles-ul este insuficient pregătit pentru a promova eficient drepturile omului nu doar în calitate de forţă regională, dar şi ca actor internaţional. Răspunsul european la situaţia din Iran aminteşte de reacţia UE faţă de acuzaţiile de amestec din afară proferate de Vladimir Voronin după alegeri. Realegerea lui Mahmud Ahmadinejad este lipsită de legitimitate generală, dar are susţinerea largă a cercurilor politice şi religioase din Teheran.
De aceea, pentru a distrage atenţia opiniei publice interne loiale lui, dar şi pentru a explica „izolarea” ţării sale pe plan extern, Ahmadinejad a lansat o luptă propagandistică împotriva UE şi SUA. Occidentul a fost acuzat de ingerinţă în afacerile interne ale Iranului, iar unele ţări occidentale chiar de complicitate în organizarea protestelor din perioada post-electorală.
Dilemele bruxelleze
Deşi destul de grave, învinuirile aduse UE de către preşedintele Iranului nu au fost urmate de reacţii proporţionale şi prompte din partea Bruxelles-ului. Preşedinţia europeană cehă a fost capabilă doar să dezmintă public acuzaţiile şi să solicite „aplicarea unui tratament adecvat faţă de protestatari”. Iar din cauza alegerilor europene recente, Comisia Europeană şi Parlamentul European au fost destul de pasive.
Autorităţile iraniene au continuat ofensiva împotriva statelor europene prin expulzarea a doi diplomaţi britanici şi suspendarea activităţii surselor media europene pe teritoriul iranian etc. În cele din urmă, pentru a evita prejudicierea relaţiilor cu întreaga UE, Teheranul a decis să identifice un singur duşman - Marea Britanie, calificată de liderul suprem iranian drept cea mai rău-intenţionată ţară occidentală.
Indiferent dacă situaţia din Iran se detensionează, Bruxelles-ul continuă să aibă reacţii deficitare în raport cu autorităţile ir
