Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modernizări în piaţă

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 29 iunie 2009 ·

Pe comercianţii din piaţa agroalimentară îi aşteaptă zile cu mai multă răcoare, dar şi condiţii mai bune pentru vânzarea mărfii. În câteva zile, vor începe lucrările pentru realizarea instalaţiei de încălzire şi ventilaţie a pieţei, iar, în curând, în hala de brânzeturi, vor fi aduse vitrine frigorifice.

Comercianţii din piaţa de legume şi fructe a oraşului nu se vor mai plânge vara de căldura insuportabilă, iar în sezonul rece nu vor mai avea probleme cu frigul. Această doleanţă mai veche a oamenilor va fi, în sfârşit, rezolvată. De asemenea, hala de brânzeturi va fi dotată cu vitrine frigorifice.

„E o doleanţă mai veche a celor care îşi desfăşoară activitatea în piaţă, atât a producătorilor agricoli care vin pe perioada sezonului de vară, dar mai ales a celor care lucrează permanent acolo, adică firmele specializate de vânzare a produselor de tip aprozar. Ei au cerut-o de foarte multă vreme. De fiecare dată, în mandatul trecut al PSD-ului, s-a spus că nu sunt bani pentru aşa ceva. Era o gestionare proastă a banilor care proveneau din taxele de la piaţă. Iată că, într-un an de zile, cu noul administrator al pieţei, s-a reuşit să se strângă o sumă impresionantă, spun eu, aproape 3 miliarde de lei vechi, din care în perioada imediat următoare vom începe lucrările“, ne-a declarat consilierul local, Traian Duţă.

Şi pentru anul viitor există planuri care includ lucrări de amploare. Acestea se referă la înlocuirea acoperişului pieţei agroalimentare.

(Laura RAMBA)

Pe comercianţii din piaţa agroalimentară îi aşteaptă zile cu mai multă răcoare, dar şi condiţii mai bune pentru vânzarea mărfii. În câteva zile, vor începe lucrările pentru realizarea instalaţiei de încălzire şi ventilaţie a pieţei, iar, în curând, în hala de brânzeturi, vor fi aduse vitrine frigorifice.

Comercianţii din piaţa de legume şi fructe a oraşului nu

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile

HotNews acum 45 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 496.490 de români – 420.830 de bărbaţi şi 75.660 de femei. Cei mai

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 8 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 12 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 5 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 4 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Ce înseamnă pentru business intrarea completă în Schengen

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spaţiului Schengen (cu excepţ

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 10 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 10 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum 28 minute
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 12 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°