Nimic nu se compară cu Zilele Târgumureşene. Anul acesta bălciul a fost parcă mai mare şi mai fastuos decât în anii trecuţi. Centrul a fost închis, pe jumătate pentru a fi umplut de maşini, bijuterii ieftine, obiecte de decoraţiuni interioare, jucării şi alte multe mărinţişuri. În cetate mici, bere şi cârnaţi, iar Platoul Corneşti a fost locul de desfăşuare a unui concurs de gătit.
Politica nu a lipsit de la sărbătoare. UDMR şi-a desemnat candidatul la alegerile din toamnă, iar dacă tot suntem în zona prezidenţială, însuşi marinarul de la Cotroceni a venit sâmbătă pentru a se bucura de „mulţimea” de târgumureşeni dornici să-şi facă o poză sau să-i strângă mâna. „Gurile rele” spun că marea majoritate a celor prezenţi în faţa Primăriei şi în Cetatea Medievală au fost aduşi de PD-L special cu microbuze şi autocare. Oricum, curiozitatea oamenilor de a vedea un preşedinte de stat este binecunoscută, aşa că unii s-au îmbrâncit, alţii au privit de pe margine, alţii nu înţelegeau de ce atâta zarvă.
Tot în perioada de desfăşurare a Zilelor Târgumureşene a avut loc un eveniment important, dar puţini au ştiut asta. Ziua drapelului naţional. Nu a fost baie de mulţime, nu a fost zarvă sau paradă militară. În timp ce curioşii se plimbau pe la corturile cu nimicuri din centru, la Catedrala Mică o mână de oameni participa la slujba de sfinţire a drapelui. Fără fast, o coloană condusă de subprefectul Valentin Precup, din care mai făceau parte câţiva reprezentanţi ai armatei şi veterani de război s-au îndreptat înspre Palatul Administrativ. Sec pe intepretarea superbă a imnului de către Ciprian Istrate, drapelul a fost înălţat. Atât. Câţiva curioşi m-au întrebat cu ce ocazie se cântă imnul…
Nimic nu se compară cu Zilele Târgumureşene. Anul acesta bălciul a fost parcă mai mare şi mai fastuos decât în anii trecuţi. Centrul a fost închis, pe jumătate pentr