Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Centru de endoscopie mai ieftin la Spitalul Municipal

Publicat in Adevarul, luni 29 iunie 2009 ·

Consilierii locali au decis astăzi realizarea unui centru de endoscopie și imagistică la parterul spitalului.

„Ne dorim realizarea centrului de endoscopie digestivă și medicină nucleară la parterul spitalului pentru că vrem să creștem accesibilitatea orădenilor la acest tip de servicii medicale. Acum pacienții sunt trimiși pentru endoscopie și imagistică la clinicile private”, explică viceprimarul Gheorghe Carp, fostul director al Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu. Parterul, în suprafață de aproape cinci sute de metri pătrați va fi concesionat prin licitație publică deschisă pentru realizarea investiției. Una dintre condițiile impuse prin caietul de sarcini este ca tariful pentru serviciile medicale să fie sub cele practicate de Casa Asigurărilor de Sănătate. „Dacă reușim acest proiect, orădenii vor beneficia de endoscopie la tarife cu cel puțin 20% mai mici decât la alte centre medicale”, precizează viceprimarul Carp. Proiectul are nevoie de 18 voturi pentru a putea face următorul pas, scoaterea la licitație pentru concesionare. Executivul se află din nou la mâna opoziției, lipsindu-i un singur vot pentru a trece proiectul lejer.

Proiect abandonat

Un proiect similar, aprobat de consiliul local în 2007, a fost anulat deoarece firma cu care primăria avea contract pentru realizarea investiției nu a respectat termenele din contract. Vechiul proiect prevedea lucrări de amenajare a parterului în valoare de 300.000 de euro și utilare cu echipamente medicale în valoare de alte 300.000 de euro. Din motive interne firma de servicii medicale Eurorad nu a realizat proiectul, dar nici nu a anunțat conducerea spitalului sau a municipalității că renunță la investiție. Luna aceasta, conducerea unității sanitare a solicitat rezilierea contractului. Municipalitatea a profitat de situație pentru a descoperi un alt investitor de specialitate, dar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Răsturnare de situaţie: Elena Lasconi continuă să se detaşeze de Marcel Ciolacu / Călin Georgescu a depăşit 2,1 milioane de voturi

Mediafax acum 25 minute
UPDATE Elena Lasconi îl depăşeşte pe Marcel Ciolacu într-o competiţie strânsă. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători. Călin Georgescu pare că va câştiga primul tur. Lupta se dă între Ciolacu şi Lasconi pentru ultimul bilet din turul 2. Pro

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum o ora
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum o ora
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 2 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 7 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Grecia: Partidul de stânga Syriza şi-a ales un nou lider

News.ro acum 3 ore
Syriza, partidul de stânga care a guvernat cândva Grecia, şi-a ales duminică un nou lider, după un an de tulburări interne şi de scădere a popularităţii, relatează AP. Sokratis Famellos, în vârstă de 58 de ani, i-a învins pe colegul său deputat Pavl

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Informări publice - 25 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 13 ore
SC INSTAL BMC COM SRL, cu sediul în Braşov, str. Ioan Popasu, nr. 50, bl. 2, ap. 1 jud. Braşov, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de începere a lucrării pentru proiectul „EXTINDERE CONDUCTĂ GAZE ŞI BRANŞAMENT GAZE NATURALE”, pro

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum 2 ore
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°